luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Consiliul Județean Dolj în 2021: Investiții de sute de milioane de euro, din fonduri nerambursabile

Infrastructura de transport a constituit centrul strategiei investiționale a Consiliului Județean Dolj în 2021, după cum o relevau și alocările destinate acestui domeniu încă de la aprobarea bugetului, alocări care reprezentau aproape 80% din suma totală repartizată dezvoltării.
Proiectele derulate, toate finanțate din fonduri nerambursabile, au vizat aproximativ 210 kilometri de drumuri – aproape o cincime din rețeaua totală gestionată de CJ Dolj. Între acestea, un progres semnificativ l-au înregistrat demersurile pentru modernizarea celor mai lungi artere rutiere județene: DJ 561A Giurgița – Băilești – Plenița – limita județului Mehedinți și DJ 552 Craiova – Cetate (ambele măsurând peste 70 de kilometri).

Nou capitol în dezvoltarea aeroportului

Celălalt pol major al investițiilor din sfera transportului a fost reprezentat de Aeroportul Internațional Craiova (AIC), acolo unde s-au derulat lucrări de extindere a terminalelor de plecări și de sosiri existente, susținute din bugetul propriu al CJ Dolj, dar unde a demarat și un proiect cu finanțare din fonduri europene, în valoare totală de peste 76 de milioane de lei, pentru securizarea completă a acestui obiectiv.
Mai mult, în urmă cu o săptămână, a fost lansată licitația pentru atribuirea contractului de modernizare și extindere a AIC, principalul obiectiv fiind construirea unui nou terminal pentru călători, cu o capacitate de aproape 2 milioane de pasageri pe an, precum și a infrastructurii aeroportuare aferente acestuia. Și în acest caz, finanțarea necesară urmează să fie asigurată din surse nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, în cadrul unui proiect cu valoarea totală de aproximativ 97 de milioane de euro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sănătatea, o prioritate pentru administrație

Reușite semnificative în implementarea unor proiecte cu finanțare din fonduri europene au fost înregistrate și în domeniul sănătății. Cel mai important reper îl reprezintă finalizarea investiției derulate la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova, în cadrul unui contract în valoare de peste 20 de milioane de lei. Alături de modernizarea sediului existent al UPU, demersul a inclus construirea a 2 corpuri de clădire, astfel încât suprafața destinată acestei structuri – cea mai mare cu acest profil din Oltenia – a crescut de peste 4 ori. Tot în 2021, au demarat lucrările care vizează reabilitarea completă a imobilului în care funcționează Clinicile de Oncologie și Dermatologie ale SCJU Craiova, lucrări desfășurate într-un proiect implementat prin Programul Operațional Regional.

Instituții unice, pentru un județ mai atractiv

Anul 2021 a marcat și conturarea principalelor obiective culturale și turistice pe care Consiliul Județean Dolj și-a asumat să le creeze, completând astfel patrimoniul și atractivitatea acestei zone. Procesul de consolidare și restaurare a Casei Dianu – clădire cu statut de monument istoric din Craiova – s-a încheiat, edificiul urmând să găzduiască Muzeul Cărții și Exilului Românesc, o instituție culturală nouă, unică la nivel național. În proiectul privind construirea Centrului Internațional „Constantin Brâncuși” a fost definitivată cea mai laborioasă și spectaculoasă componentă: prisma din sticlă, de peste 12 metri înălțime, conținând reproduceri la scară mare ale operelor „Ovoidul” și „Pasărea Măiastră”, un ansamblu arhitectural fără echivalent în lume, realizat după o tehnică folosită în premieră. La stadiul ultimelor detalii au ajuns și lucrările de consolidare și restaurare a culelor din localitățile Brabova și Cernătești, două monumente istorice de interes național care vor fi amenajate ca puncte muzeale și introduse în circuitul turistic și cultural.  

Mai aproape de comunitate prin digitalizare

Consiliul Județean Dolj a parcurs, în acest an, o serie de pași concreți într-un amplu program de transparentizare și modernizare administrativă menit să intensifice relația între instituție și comunitate. Principalele servicii oferite de CJ au fost informatizate și puse la dispoziția cetățenilor online, prin intermediul unei noi platforme electronice, eportal.cjdolj.ro. De asemenea, site-ul oficial al instituției, www.cjdolj.ro, a fost reconfigurat și completat cu o nouă componentă, care le permite cetățenilor să formuleze propuneri de investiții în domeniile gestionate de Consiliul Județean și, totodată, să-și exprime opinia în legătură cu proiectele majore pe care intenționează să le implementeze administrația doljeană.

Politica