joi, noiembrie 14, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți. Inspectoratul Județean de Poliție are un nou șef

După ce chestorul de poliție cu vânătoarea în sânge Vasile Oprișan a ieșit la pensie și a spălat putina, Inspectoratul Județean de Mehedinți are acum un nou comandant. Este vorba de comisarul șef Ștefan Raminel Bibu, care anterior a ocupat funcția de prim-adjunct al IPJ Mehedinți. Comisarul șef Ștefan Raminel Bibu este originar  din județul Mehedinți, locuiește în Drobeta Turnu Severin și lucrează de foarte mulți ani în poliția de aici, cunoscând foarte bine nu numai colectivul ci și problemele care sunt. Bibu nu a fost implicat în scandaluri de vreun fel și este cunoscut ca un polițist milităros și tenace. El a muncit foarte mult în poliția mehedințeană ca să ajungă aici, a luat-o de jos cum se spune și chiar a avut rezultate bune prin serviciile și departamentele în care a lucrat, de-a lungul anilor, de-a lungul carierei sale.  

Comisarul șef Bibu, nici bogat nici sărac

Potrivit declarației de avere comisarul șef Bibu împreună cu soția dețin o casă în Severin de 130 mp și un apartament în Timișoara în suprafață de 53 mp. Polițistul mai are în proprietate o mașină VW Golf, an fabricație 2021. La capitolul datorii, Bibu are un credit de 204.250 de lei la BT contractat în 2019 și scadent în 2034. În decursul anului anterior, soția dumnealui, salariat la Spitalul Județean din Severin a obținut un venit anual în cuantum de 52.604 de lei. Din cauza unei legi proaste care nu a fost încă abrogată, venitul anual salarial al polițistului Ștefan Bibu, ca al tuturor salariaților MAI din țară, a fost secretizat. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica