sâmbătă, decembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Expoziția „Ferdinand și Maria, un destin comun: România Mare”, în Râmnicu Vâlcea


Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, îi invită pe pasionați și nu numai, să vizioneze expoziția „FERDINAND ȘI MARIA, UN DESTIN COMUN: ROMÂNIA MARE”. Proiectul realizat la inițiativa Muzeului Național Cotroceni, va oferi exponate putblicului până la sfârșitul lunii ianuarie. „Familiile Regale sunt excepționale prin însăși natura lor, destinele individuale îmbinându-se cu istoria țărilor pe care Ferdinand și Maria au fost sortiți să o conducă. Descendenți ai unora dintre cele mai importante Familii Regale, aceștia și-au dedicat viața construirii unei țări, devotamentul lor urmând în mod natural tradiția creată de părinții și bunicii lor în alte țări din Europa, dar și de Regele Carol I și Regina Elisabeta în România”, au declarat organizatorii care mai meníonează și că printre detaliile istorice importante ce vor fi regăsite în cadrul expoziției, se vor regăsi: „Sacrificiile și biruințele Regelui Ferdinand și ale Reginei Maria, care au împărtășit tristețea de a-și părăsi căminul pentru o țară nouă și si-au dedicat viața construirii României Mari; puternicul simț al datoriei după care și-au ghidat viața Regele Carol I și Regina Elisabeta a României, două caractere foarte diferite care au pus bazele României Moderne; istoria transformării Portugaliei dintr-o monarhie absolutistă într-una constituțională sub conducerea Reginei Maria a II-a și a Regelui consort Ferdinand al II-lea (bunicii materni ai Regelui Ferdinand al României); transformarea conștiinței morale a Marii Britanii prin promovarea valorilor victoriene: credință, disciplină, fidelitate și îndeplinirea datoriei de către regina Victoria și prințul consort Albert (bunicii paterni ai Reginei Maria a României); credința că nimeni nu poate împiedica un popor să trăiască în hotarele lui firești care l-a făcut pe principele Karl-Anton de Hohenzollern (bunicul patern al Regelui Ferdinand al României) să renunțe la tronul micului său principat în favoarea unificării Germaniei; creșterea mișcărilor revoluționare și reformele Imperiului Țarist din a doua jumătate a secolului XIX, când pe tronul imperial se afla Alexandru al II-lea (bunicul matern al Reginei Maria a României). Modul în care infanta Antonia a Portugaliei, prințul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen (părinții Regelui Ferdinand), marea ducesă Maria Alexandrovna și prințul Alfred al Marii Britanii (părinții Reginei Maria) și-au îndeplinit datoria, chiar dacă au domnit în mici principate germane. Portretele prezentate în expoziție sunt realizate de tinerii artiști: Oana-Alexandra Achiței, Georgiana Chițac, Alexandra-Elena Ciocan, Ana-Maria Gălețeanu, Ana-Alexandra Hochreiter, Alexandru Săvescu, Zelmira Szabo și Traian Țamuris”, au adăugat organizatorii.

Politica