miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Ion Iliescu poate fi anchetat penal în legătură cu moartea a patru persoane în timpul Mineriadei

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, joi, o cerere a procurorilor de la Parchetul General privind redeschiderea urmăririi penale împotriva fostului preşedinte Ion Iliescu, în legătură cu moartea a patru persoane în timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

„Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. În temeiul art.335 alin. (4) şi alin. (41) Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr.65/II/2/2021 din 11 noiembrie 2021 emisă de procurorul şef al PICCJ – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică prin care s-a dispus infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă la data de 10.10.2008 în dosarul nr. 1122/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică şi redeschiderea urmăririi penale în cauză. Confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 1122/P/2007 al PICCJ – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul Iliescu Ion, în sumă de 313 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 2 decembrie 2021”, se arată în decizia instanţei.

Este vorba de o parte a dosarului Mineriadei, în care Ion Iliescu a fost pus sub acuzare, în iunie 2007, de fostul procuror Dan Voinea pentru săvârşirea infracţiunii de participare la omor deosebit de grav, alături de Mihai Chiţac, fost ministru de Interne, şi fostul adjunct al acestuia, generalul Gheorghe Andriţa. Acuzaţiile aveau legătură cu moartea a patru persoane în timpul evenimentelor din noaptea de 13-14 iunie 1990.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ulterior, în decembrie 2007, procurorul general de la acea vreme, Laura Codruţa Kovesi, a infirmat soluţia de începere a urmăririi penale împotriva fostului preşedinte, iar în octombrie 2008, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General au dispus neînceperea urmăririi penale (NUP) faţă de Ion Iliescu.

De menţionat că partea principală a dosarului Mineriadei a fost trimisă în instanţă de procurorii militari în iunie 2017, Ion Iliescu fiind acuzat, alături de Petre Roman, Miron Cozma, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, pentru comiterea infracţiunii de crime împotriva umanităţii, scrie digi24.ro

În decembrie 2020, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus restituirea la Parchetul Militar a dosarului, pentru refacerea de la zero a urmăririi penale, după ce toate probele strânse de procurori au fost anulate.

Procurorii militari susţineau că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.

În acest atac ar fi fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, SRI, precum şi peste 10.000 de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Conform Parchetului Militar, atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecinţe: moartea prin împuşcare a 4 persoane, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane, privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane.

În cadrul acestei acţiuni, peste 200 de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după-amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.

Fostul preşedinte Ion Iliescu era acuzat de procurorii militari că el este cel care a dat ordinul pentru evacuarea în forţă a manifestanţilor din Piaţa Universităţii, inclusiv prin folosirea unor muncitori din marile întreprinderi din Bucureşti.

Politica