joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Turcii, îndemnați să devină vegetarieni pentru a supraviețui crizei economice

Guvernul turc a decis să promoveze vegetarianismul și să crească gradul de conștientizare cu privire la risipa de alimente pentru a face față colapsului lirei turcești și creșterii incontrolabile a prețurilor la alimente.

„În loc să mâncăm 1-2 kilograme de carne pe lună, să mâncăm jumătate de kilogram. Cumpărăm 2 kilograme de roșii și jumătate din ele ajung la gunoi. Ei bine, să luăm două roșii”, a spus deputatul turc Zülfü Demirbağ, membru în partidul AKP al președintelui Recep Tayyip Erdogan, potrivit presei locale citate de digi24.ro

El a făcut această declarație după prăbușirea lirei turcești și în perspectiva crizei economice care se profilează.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Moneda Turciei s-a prăbușit la un minim istoric „nebunesc”. Potrivit CNBC, inflația în Turcia a ajuns la aproape 20%, ceea ce înseamnă că prețurile bunurilor de bază au crescut vertiginos, iar salariile în moneda națională s-au devalorizat puternic.

De la începutul anului şi până în prezent lira turcească a pierdut 40% din valoare, iar 20% din această scădere s-a înregistrat numai de la începutul lunii noiembrie.

Politica