duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Video/Vâlcea. Adolescenți surprinși distrugând decoraţiunile festive

Trei adolescenți au fost surprinși de o cameră de supraveghere, în timp ce distrugeau mai multe decorațiuni festive pe podul Vinerii Mari din Râmnicu Vâlcea. Poliția locală a municipiulu, urmează să-i sancționeze pe cei trei.

„Luni, 22 noiembrie, în jurul orei 18.40, camera de supraveghere de la intersecţia Calea lui Traian cu strada General Magheru a surprins trei adolescenţi deplasându-se pe podul Vinerii Mari către zona centrală, în timp ce distrugeau şi aruncau în albia râului Olăneşti decoraţiunile festive montate pe balustrada podului. În urma acestei fapte, Poliţia Locală din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea a făcut demersurile necesare pe lângă Poliţia municipiului pentru identificarea celor trei tineri în vederea sancţionării conform legii, iar decoraţiunile aruncate au fost, în cea mai mare parte, recuperate şi remontate. Activitatea de monitorizare a domeniului public prin intermediul celor 184 de camere video conectate la dispeceratul Poliţiei Locale va fi intensificată în perioada care urmează”, conform reprezentanților Primăriei Râmnicu Vâlcea.

Politica