Compania americană Moderna a solicitat miercuri Administraţiei pentru Medicamente şi Alimente din Statele Unite autorizarea vaccinului său de rapel împotriva Covid-19 pentru toţi adulţii cu vârsta de cel puţin 18 ani, transmite Reuters.
FDA a aprobat până acum vaccinurile de rapel împotriva COVID-19 pentru persoanele care sunt imunodeprimate, pentru cei cu vârsta de cel puţin 65 de ani şi pentru persoanele cu risc crescut de boală gravă sau care sunt expuse în mod regulat la virus.
Moderna solicită autorizarea unei doze de rapel de 50 de micrograme, jumătate din cantitatea vaccinului său iniţial care este administrat în două doze la un interval de aproximativ patru săptămâni, informează news.ro.
Depunerea cererii a avut loc la o săptămână după ce Pfizer a solicitat o autorizaţie similară pentru dozele de rapel ale vaccinului pe care l-a dezvoltat împreună cu partenerul german BioNTech.
O decizie a FDA cu privire la Pfizer este aşteptată săptămâna aceasta, înaintea reuniunii de vineri a comitetului consultativ al Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, pentru a discuta extinderea eligibilităţii pentru dozele de rapel ale vaccinului.
Experţii cred că dozele de rapel sunt vitale pentru reducerea Covid-19 la un nivel endemic, iar administraţia preşedintelui american Joe Biden a anunţat în august planuri de a lansa o campanie de vaccinare cu rapeluri pentru toţi adulţii, în luna septembrie.
Luna trecută, autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană a aprobat vaccinul de rapel al Moderna pentru toate grupele de vârstă de peste 18 ani, la cel puţin şase luni după a doua doză a vaccinului iniţial.
De asemenea, compania a solicitat aprobarea rapelului în Japonia.
Cu toate acestea, autorităţile de reglementare din mai multe ţări, inclusiv Franţa, Canada, Finlanda şi Suedia, au adoptat o poziţie mai defensivă faţă de vaccinul Moderna din cauza preocupărilor legate de inflamaţiile cardiace care îi pot afecta pe tineri.