Polițiștii craioveni s-au deplasat marți noapte pe strada Calea București pentru a aplana un conflict spontan. Ajunși la fața locului, aceștia au găsit un tânăr de 25 de ani, fără adăpost, întins pe strada. Oamenii legii au anunțat un echipaj de urgență, dar până la sosirea lui au reușit să acorde primul ajutor tânărului, care se pare că ar fi fost victimă a conflictului respectiv, în care a fost implicat un alt tânăr care a părăsit zona. Polițiștii efectuează cercetări în acest sens.
„Poliţişti în cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova, au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Calea Bucureşti, din Craiova, este un conflict în desfăşurare. Poliţiştii ajunşi în scurt timp la faţa locului, au identificat un tânăr de 25 de ani, persoană fără adăpost, care se afla întins pe sol. Colegii noştri au solicitat un echipaj de ambulanţă, iar până la sosirea acestuia au acordat primul ajutor tânărului în cauză, ulterior acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Totodată, din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că tânărul, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost agresat de un alt tânăr, care imediat după eveniment, ar fi părăsit zona, plecând într-o direcţie necunoscută. Îşi fac doar datoria, transmit însă grijă! Grija e un sentiment plăcut, mai ales dacă e transmis de oamenii legii. Poliţiştii se vor îngriji în continuare, desfăşurând cercetări şi investigaţii specifice în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, ca tânărul bănuit de comiterea faptei să fie identificat în cel mai scurt timp şi tras la răspundere penală”, conform IPJ Dolj.