miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Pfizer a cerut autorizarea de urgență a medicamentului anti-Covid Paxlovid

Compania Pfizer a anunţat marţi că a cerut autorizarea de urgenţă în SUA a pastilei sale anti-COVID. Tratamentul poate fi administrat cu uşurinţă acasă în primele zile după apariţia simptomelor, în caz de contaminare.

Pfizer a depus cerere pentru autorizarea de urgență a acestui tratament antiviral la Agenţia pentru Medicamente a Statelor Unite (FDA), a anunţat gigantul farmaceutic într-un comunicat, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

La începutul lunii noiembrie, Pfizer, care comercializează deja împreună cu compania germană BioNTech unul dintre cele mai eficiente vaccinuri împotriva COVID-19, a dezvăluit că antiviralul său oral PF-07321332, care va fi comercializat sub numele de Paxlovid, a demonstrat o eficienţă de 89% în prevenirea riscului de spitalizare sau de deces dacă este administrat în primele trei zile de la apariţia simptomelor, conform rezultatelor intermediare ale studiilor clinice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Testele au fost întreprinse de Pfizer pe persoane adulte cu risc crescut de a dezvolta o formă severă a bolii COVID-19. Acestea au ingerat medicamentul o dată la fiecare 12 ore, timp de cinci zile.

Pfizer a anunţat că va investi până la 1 miliard de dolari în fabricarea şi distribuirea de Paxlovid.

Şi laboratorul american Merck a dezvoltat un tratament antiviral, molnupiravir, autorizat la începutul lui noiembrie într-o primă ţară, Regatul Unit.

Un comitet al FDA urmează să se reunească pe 30 noiembrie pentru a se pronunţa asupra cererii de autorizare a tratamentului Merck în SUA. Washingtonul a achiziţionat deja 3,1 milioane de tratamente Merck.

Politica