marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Dolj. A fost inaugurat serviciu de evidenţă a persoanelor din comuna Ghercești

Cel de-al 58-lea serviciu de evidență a persoanelor din Dolj s-a deschis astăzi, la Ghercești, la eveniment fiind prezent și președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.

”Persoanele interesate de obținerea actelor de stare civilă o vor putea face mult mai simplu, în proximitatea domiciliului lor și cu garanția eliberării în cel mai scurt timp”, a scris Vasile pe pagina de socializare.

De asemenea, acesta a anunțat că ”numărul acestora va crește în continuare odată cu înființarea ghișeelor din comunele Coșoveni, Radovan și Desa.”

Policlinica Buna Vestire Craiova

Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Ghercești va desfășura activități de stare civilă și de evidență a persoanelor, va putea primi și soluționa cereri de înregistrare acte de stare civilă, cereri de eliberare certificate de stare civilă și acte de identitate, iar pe măsură ce își va suplimenta dotările cu aparatura și tehnica necesară, va putea primi și soluționa în sistem de ghişeu unic și cereri pentru preschimbarea permiselor de conducere, certificatelor de înmatriculare şi pentru plăci cu numere de înmatriculare a vehiculelor.

Programul de funcționare al serviciului va fi zilnic de luni până vineri, între orele 08.00-16.00, în ziua de joi programul prelungindu-se până la orele 18.30.

Contravaloarea actului de identitate, 7 lei pentru cartea de identitate și 1 leu pentru cartea de identitate provizorie, se achită la casieria Primăriei Ghercești.

Cărțile de identitate se vor elibera în maxim 7 zile de la data depunerii, iar cărțile de identitate provizorii se vor elibera în aceeași zi, fotografiile fiind executate în cadrul serviciului, fără costuri suplimentare.

Foto: Facebook

Politica