Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că va avea o întâlnire cu reprezentanţii comunităţilor rome din fiecare judeţ pentru a le prezenta toate informaţiile legate de pandemie şi de vaccinare. El a afirmat că speră ca astfel să fie eliminată teama oamenilor de vaccinare, relatează News.ro.
„Am propus, împreună cu domnul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Romi, vom avea o întâlnire în format online cu reprezentanţii comunităţilor rome de la nivel naţional din fiecare judeţ, vom anunţa când va fi această întâlnire şi sperăm să putem oferi toate informaţiile de care comunitatea are nevoie pentru a putea decide în mod informat dacă se vaccinează. Ne dorim să prezentăm într-o manieră cât mai accesibilă, cât mai pe înţeles, toate informaţiile legate de pandemie, cât şi de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă.
El doreşte ca astfel să fie eliminată frica oamenilor legată de vaccinare.
„De asemenea, ştim că sunt comunităţi rome care au o rată foarte crescută de vaccinare tocmai prin implicarea foarte bună a comunităţii, a liderilor comunităţii şi a reprezentanţilor autorităţilor locale. Deci din acest punct de vedere, cred că eforturile vor avea succes din acest punct de vedere în sensul în care trebuie să eliminăm teama şi frica oamenilor legată de vaccinare, în felul acesta foarte probabil că înţelegând în ce constă vaccinarea, care sunt beneficiile, de ce este important să ne vaccinăm şi decizia poate să fie alta”, a transmis coordonatorul campaniei de vaccinare.