marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

ANPC: Încă 22 de magazine şi site-uri, amendate pentru nereguli de Black Friday

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor continuă să descopere probleme la campaniile de reduceri, în toată ţara, şi a amendat cu 359.000 lei încă 22 de operatori economici.

Astfel, 28 de site-uri şi magazine cu vânzare directă, care au anunţat reduceri speciale în cea mai activă perioadă din an, au fost verificate de Comandamentul Special Black Friday – structura aparţinând Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) – pentru a se asigura că respectă prevederile legale în ceea ce priveşte reducerile şi promoţiile.

Inspectorii pentru protecţia consumatorilor au constatat abateri şi au amendat 22 dintre aceşti operatori: Tensa Art Design, Ilfov (www.lensa.ro), F64 Studio Bucureşti (www.f64.ro), SMS România Bucureşti, Montecristo Ilfov, Vabro Retail Maramureş, Artima Cluj, Meli Melo Fashion Cluj, Sboujee Gold Cluj, Laceworld Design Cluj, Kvantum Sport Cluj, Sport Vision Trading Cluj, Birth Stone Cluj, Inditex România Cluj, B&B Collection Cluj, H&M Henes&Mauritz Cluj, Eroglu România Cluj, Grand Bazar & Stock House Concept Oradea, Smyk All for Kjds Oradea, Kik Textillen und Non Food Oradea, LPP România Fashion Bistriţa, Studio Moderna Bistriţa Modaverse Constanţa (www.modaverse.ro).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Comisarii ANPC au constatat următoarele abateri: la comercializare se aflau produse la reducere, fără ca aceasta să fie aplicată din preţul de referinţă, nu există informaţii care să indice în mod clar şi neechivoc data la care încetează oferta şi faptul că aceasta se referă la stocul disponibil, informări confuze pe site referitoare la reduceri la colecţia nouă şi la oferta de Black Friday (neconcordanţe între cele două secţiuni ale site-ului) scrie digi24.ro

De asemenea, preţul de referinţă afişat pe site nu era cel mai mic preţ practicat în ultimele 30 de zile, prin modul incorect de calcul al preţului redus creându-se premisa existenţei unui avantaj specific preţului, consumatorii fiind determinaţi să ia o decizie de tranzacţionare pe care nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut realitatea.

S-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind afişarea preţurilor (preţ nou şi preţ vechi barat), produsele având un singur preţ afişat.

Totodată, au fost găsite neconcordanţe între preţul afişat la raft şi preţul de la casa de marcat, preţuri ilizibile, preţul vechi nu este barat, ci acoperit de eticheta cu cel nou, etichetare dublă.

Comisarii ANPC au aplicat trei avertismente şi 22 de amenzi contravenţionale în valoare de 359.000 lei şi, de asemenea, a fost propusă dispunerea măsurii de încetare a practicii comerciale incorecte, pentru fiecare dintre operatorii economici sancţionaţi.

Politica