miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Guvernul a împărțit 310 milioane de lei din Fondul de rezervă pentru subvenționarea căldurii

Guvernul a aprobat joi, printr-o hotărâre, alocarea a 310.426.000 lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Executivului în vederea asigurării continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a populaţiei în 31 de unităţi administrativ-teritoriale.

„Asigurăm continuitatea furnizării de energie termică în localităţi. Am asigurat resursele financiare necesare pentru acoperirea facturilor datorate către furnizori de autorităţile locale”, a declarat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, citat în comunicat.

El a precizat că „abia” miercuri seară a fost primită şi solicitarea de alocare a sumei de 968 milioane lei din partea municipiului Bucureşti, pentru care nu a existat timpul fizic pentru o analiză care să permită o fundamentare corectă în raport cu celelalte solicitări.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cererea va face obiectul unei analize ulterioare împreună cu Ministerul Finanţelor, scrie g4media.ro

Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) suma de 310.426.000 lei va fi alocată astfel:

Arad – 11.283.000 lei;

Piteşti – 10.939.000 lei;

Bacău – 13.706.000 lei;

Oradea – 3.681.000 lei;

Botoşani – 6.370.000 lei;

Braşov – 2.161.000 lei;

Făgăraş – 780.000 lei;

Buzău – 444.000 lei;

Călăraşi – 194.000 lei;

Cluj-Napoca – 9.117.000 lei;

Constanţa – 22.507.000 lei;

Mangalia – 1.106.000 lei;

Craiova – 4.143.000 lei;

Galaţi – 3.051.000 lei;

Giurgiu – 3.681.000 lei;

Motru – 3.814.000 lei;

Gheorgheni – 1.318.000 lei;

Miercurea Ciuc – 121.000 lei;

Odorheiu Secuiesc – 2.835.000 lei;

Brad – 3.000.000 lei;

Iaşi – 45.906.000 lei;

Otopeni – 1.150.000 lei;

Drobeta Turnu Severin – 44.596.000 lei;

Ploieşti – 33.026.000 lei;

Rădăuţi – 1.500.000 lei;

Suceava – 2.091.000 lei;

Vatra Dornei – 619.000 lei;

Timişoara – 53.819.000 lei;

Tulcea – 12.900.000 lei;

Râmnicu Vâlcea – 6.874.000 lei;

Focşani – 3.694.000 lei.

Politica