miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

15 locuințe din Târgu Jiu sunt mai eficiente energetic datorită CEZ Vânzare, CSR Nest și Asociația Vasiliada – filiala Târgu Jiu

În urma implementării proiectului câștigător al programului de responsabilitate socială „Adăpost cu Energie”, locuințele a 15 copii din familii monoparentale au fost dotate cu echipamente menite să le crească eficiența energetică și confortul.
În luna mai a anului 2021 CEZ Vânzare a dat startul programului „Adăpost cu Energie”, o inițiativă pilot, desfășurată în cadrul Proiectului European SocialWatt. După o radiografie a comunității în care CEZ Vânzare își desfășoară activitatea, a rezultat că sărăcia energetică este una din problemele majore cu care aceasta se confruntă. Astfel, furnizorul a hotărât să implice ONG-urile locale de profil în găsirea celor mai bune soluții pentru această problemă și să premieze cel mai bun proiect cu un grant de 39.000 RON.
Prima ediție a proiectului finanțat de CEZ Vânzare a avut ca obiective reducerea săraciei energetice și oferirea accesului la servicii moderne de energie. Proiectul câștigător aparține Asociației Vasiliada – Filiala Târgu Jiu, înființată în anul 2002, care sprijină persoanele aflate în dificultate.
Proiectul propus de aceștia a presupus dotarea cu electrocasnice moderne și eficiente energetic locuințele a 15 copii proveniți din familii monoparentale, îmbunătățind astfel condițiile de viață ale acestora, dar și eficiența energetică a căminelor lor.
Copiii vizați de proiect au beneficiat și de 8 ateliere inter-generaționale, construind astfel o relație puternică părinte-copil și o punte între așteptările părinților și nevoile celor mici.
Implementarea proiectului a fost finalizată luna aceasta, cele 15 locuințe fiind utilate cu aparatura necesară pentru sporirea condițiilor de trai. Electrocasnicele au fost alese în urma unei anchete sociale desfășurate la locuințele beneficiarilor, pentru a constata care sunt nevoile fiecărei locuințe: frigider, aragaz, centrală, cuptor etc.
Am surprins cele mai importante imagini din implementarea proiectului în videoclipul de aici: https://www.youtube.com/watch?v=YJoc3mxjiyY
„Acest proiect este foarte important pentru noi. Noua centrală va consuma mai puțin curent și vom avea mai puțin de plată. La iarnă va fi mai multă căldură și nu o să ne mai fie teamă că s-ar putea întâmpla ceva”, a declarat unul dintre beneficiarii proiectului.
„Adăpost cu Energie” este un proiect pilot pe care ne dorim să îl continuăm în viitor, astfel încât să ajungem la un număr cât mai mare de oameni din comunitatea pe care o deservim. CSR Nest și Asociația Vasiliada – Filiala Târgu Jiu ne sunt parteneri de nădejde în demersul nostru de a lupta împotriva sărăciei energetice și mă bucur că ne-am unit forțele în acest scop comun: sprijinul celor în nevoie.” a declarat Cornelia Szabo, CEO și Președinte al Directoratului CEZ Vânzare.
Mai multe informații despre programul pilot de responsabilitate socială „Adăpost cu Energie” pot fi descoperite pe https://www.cezinfo.ro/adapost-cu-energie/, dar și pe canalele de Social Media CEZ România (Facebook, Linkedin, Instagram, YouTube, Twitter).

Direcţia Comunicare şi Marketing
CEZ România

Politica