vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Încă 4 troleibuze ajung la Târgu Jiu

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat că încă 4 troleibuze urmează să ajungă, joi, în oraș. Pe străzile municipiului deja circulă 5 astfel de troleibuze.

Încă 4 troleibuze ajung joi la Târgu Jiu! Tocmai am primit adresa cu termenul de livrare de la Solaris. Așa cum am mai spus, societatea care ne livrează mijloacele de transport în comun este una foarte serioasă. Avem deja 5 troleibuze noi care au intrat pe trasee, iar celor 4 le vor urma încă 2 care vor completa primul lot prevăzut în proiectul pe fonduri europene de care s-a vorbit foarte mult în ultima perioadă. Anul viitor vom primi încă 9 troleibuze, urmând, totodată, să debuteze al doilea proiect cu finanțare europeană și care prevede încă 15 mijloace de transport electrice, reabilitarea întregii infrastructuri și multe altele”, a declarat primarul.

Marcel Romanescu spune că roadele proiectelor cu finanțare europeană încep să fie culese și că urmează și alte astfel de realizări: „Am început să culegem roadele de pe urma proiectelor cu finanțare europeană aprobate deja. Sunt aproximativ 70 de milioane de euro și urmează multe alte proiecte pentru că suntem pregătiți să accesăm întreaga sumă ce ne revine pe actualul exercițiu bugetar și care se ridică acum la valoarea de 115 milioane de euro. Este adevărat că procedurile sunt complicate și de durată, dar în final municipiul Târgu Jiu va câștiga enorm de pe urma acestor investiții”, a mai spus Marcel Romanescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica