miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Un gorjean a ajuns în arest după ce și-a tâlhărit concubina

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din orașul Rovinari, a ajuns pe mâna polițiștilor gorjeni după ce și-ar fi tâlhărit concubina cu 35 de ani mai în vârstă. Acesta ar fi furat mai multe bijuterii din aur si un telefon mobil.

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari, fiind în continuarea cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, au identificat pe raza comunei Berlești, un bărbat de 30 de ani, din orașul Rovinari, bănuit de săvârșirea faptei, acesta fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în seara zilei de 23 octombrie a.c., bărbatul, în timp ce se afla la domiciliul concubinei sale de 65 de ani, din orașul Rovinari, ar fi exercitat acte de violență asupra sa și i-a sustras mai multe bijuterii din aur precum si un telefon mobil”, informează IPJ Gorj.

În cauză polițiștii continuă cercetările, bărbatul fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri corespunzătoare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica