sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Se suplimentează numărul de paturi la SJU Târgu Jiu. Personalul a rămas peste program

Situația de la Spitalul din Târgu Cărbunești nu este deloc ușoară, iar celelalte unități medicale din județ au început să se mobilizeze imediat. La Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu personalul medical a rămas peste program, iar unitatea medicală se vede nevoită să suplimenteze numărul de paturi din secțiile ATI.

Personalul de pe ambulanță de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a rămas la serviciu, chiar dacă doar ce a ieșit din tura de noapte. Totodată, mai mulți angajați ai spitalului au fost chemați imediat la serviciu.

UPDATE: În urma declanșării planului Roșu de Intervenție la nivelul județului Gorj, ca urmare a situației de la Spitalul Covid Târgu-Cărbunești, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu au fost transferați 13 pacienți care fuseseră internați la ATI Cărbunești.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conducerea SJU Târgu-Jiu a decis, imediat cum a fost anunțată despre situație, suplimentarea paturilor din secțiile ATI de la nivelul unității, fiind disponibile pentru pacienții de la Cărbunești 14 paturi. La Unitatea de Primiri Urgențe au fost transferați cinci pacienți, dintre care unul a decedat, acesta fiind adus în stare gravă la SJU. Este vorba despre o pacientă în vârstă de 79 de ani. La Secția ATI din clădirea de pe strada Progresului au fost transferați doi pacienți, la ATI din clădirea de pe strada Tudor Vladimirescu alți patru pacienți și la compartimentul de Terapie Intensivă (ATI Covid) din clădirea de pe strada A.I. Cuza (Pasarelă) alți doi pacienți.

„Personalul medical a fost chemat de acasă pentru a putea asigura activitatea având în vedere situația extraordinară în care ne aflăm. Am fost pregătiți să primim pacienții de la Spitalul Târgu-Cărbunești și să le acordăm îngrijirile medicale necesare”, a transmis conducerea SJU Târgu-Jiu.

În cursul zilei de astăzi, pacienții care pot fi transportați în siguranță din punct de vedere medical, vor fi transferați la Spitalul Târgu-Cărbunești, restul rămânând la SJU Târgu-Jiu, sub supraveghere medicală.

„Firma de mentenanță a dat ca timp de intervenție două ore. În acest moment personalul medical face tot ce e posibil ca viețile oamenilor să nu fie puse în pericol A clacat instalația, aparatul care produce oxigen, toți bolnavii sunt lipsiți de oxigen. Luăm în calcul să evacuăm o secție de la spitalul Târgu Jiu pentru a aduce bolnavii, avem suport de la ambulanțe din zonă. Planul roșu a fost activat. L-am contactat pe Raed Arafat. Nu știu acum de ce a căzut instalația de oxigen, dar probabil suprasolicitarea a dus la această situație. Pacienții au fost trecuți pe tuburi de oxigen în ambulanță„, a declarat inițial prefectul de Gorj, Marcel Iacobescu.

Politica