sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Doi pacienți au murit la Spitalul din Târgu Cărbunești. Instalația de oxigen s-a stricat

UPDATE: Încă un pacient din cadrul secției de ATI a Spitalului din Târgu Cărbunești a murit. Este vorba de o femeie de 79 de ani, care a fost transferată vineri dimineața la Spitalul din Târgu Jiu, potrivit prefectului  Marcel Iacobescu.

El a adăugat că femeia avea Covid și fusese adusă la Târgu Jiu de la Spitalul din Târgu Cărbunești.

Pe de altă parte, reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu au anunțat că, în unitatea lor au fost transferați 13 pacienți care fuseseră internați la ATI Cărbunești.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conducerea SJU Târgu-Jiu a decis, imediat cum a fost anunțată despre situație, suplimentarea paturilor din secțiile ATI de la nivelul unității, fiind disponibile pentru pacienții de la Cărbunești 14 paturi. La Unitatea de Primiri Urgențe au fost transferați cinci pacienți, la Secția ATI din clădirea de pe strada Progresului au fost transferați doi pacienți, la ATI din clădirea de pe strada Tudor Vladimirescu alți patru pacienți și la compartimentul de Terapie Intensivă (ATI Covid) din clădirea de pe strada A.I. Cuza (Pasarelă) alți doi pacienți.

„Personalul medical a fost chemat de acasă pentru a putea asigura activitatea având în vedere situația extraordinară în care ne aflăm. Am fost pregătiți să primim pacienții de la Spitalul Târgu-Cărbunești și să le acordăm îngrijirile medicale necesare”, a transmis conducerea SJU Târgu-Jiu.

În cursul zilei de astăzi, pacienții care pot fi transportați în siguranță din punct de vedere medical, vor fi transferați la Spitalul Târgu-Cărbunești, restul rămânând la SJU Târgu-Jiu, sub supraveghere medicală.

Instalația de oxigen de la Spitalul din Târgu Cărbunești s-a stricat, vineri dimineață. Autoritățile au activat codul roșu, timp în care pacienții sunt ventilați manual în ambulanțe. Ministerul Sănătății a informat că doi pacienți au murit și că se analizează circumstanțele producerii acestor decese.

Din primele informații, la nivelul unității sanitare sunt internați peste 150 de pacienți infectați cu COVID-19, din care aprox. 80-90 pacienți care necesită suport de oxigen.

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, a discutat cu șeful DSU, Raed Arafat și cu directorul DSP Gorj, iar o echipă a DSP Gorj se află la fața locului. A fost activat Planul Roșu de Intervenție”, a comunicat MS, conform Digi24.

Raed Arafat spune că în județ s-a reacționat foarte bine și că au fost trimise butelii de oxigen, care să poată fi folosite temporar.

„Este o defecțiune tehnică la stocatorul de oxigen. Ne așteptăm ca firma să acționeze rapid. Nu știu motivele defecțiunii. Județul a reacționat foarte bine. Au fost mobilizate resurse foarte bune. În județ s-au trimis echipaje SMURD, de la ambulanță și de victime multiple. Au fost trimise butelii de oxigen, care să poată fi folosite temporar, până la remedierea situației.  Nu avem cum ști că se va defecta stocatorul. Ce să se înlocuiască? Stocatoarele sunt puse recent, nu sunt vechi, sunt pe contracte cu firme. Să vedem de ce s-a defectat. La acest moment, cei de acolo au reacționat foarte bine și s-au mobilizat”, a declarat Raed Arafat la Digi24.

Politica