Un nou studiu făcut în Marea Britanie sugerează că persoanele nevaccinate riscă să fie reinfectate cu COVID-19 o dată la 16 luni, în medie.
Mai mulți oameni de știință au avertizat că reinfectările ar putea pune mai multă presiune pe sistemul de sănătate și au cerut extinderea programului de vaccinare la toți elevii, inclusiv două doze pentru adolescenți.
„Dacă ai o prevalență mare și o expunere frecventă la virus, așa cum se întâmplă în școli, vei vedea din ce în ce mai mulți oameni care se reinfectează, în ciuda vaccinării adulților”, a spus Stephen Griffin, profesor asociat de virologie la Universitatea din Leeds.
Se știe că imunitatea naturală la SARS-CoV-2 începe să scadă în timp. Un studiu danez a sugerat că persoanele cu vârste sub 65 de ani au avut o protecție de aproximativ 80% timp de cel puțin șase luni, în timp ce persoanele peste 65 de ani au avut doar 47% protecție, scrie digi24.ro care citează The Guardian.
Apariția variantei Delta a complicat și mai mult situația.
„În cadrul angajaților din domeniul sănătății pe care i-am studiat, există mulți oameni care au avut un nivel decent de anticorpi după ce au fost infectați anterior, unii chiar vaccinați, dar care s-au infectat din nou”, a spus Danny Altmann, profesor de imunologie la Imperial College din Londra.
Datele publicate în 6 octombrie în Marea Britanie arată că dintre 20.262 de britanici care au fost testați pozitiv pentru COVID-19 între iulie 2020 și septembrie 2021, au existat 296 de reinfectări – definite ca un nou test pozitiv la 120 de zile sau mai mult după un prim test inițial pozitiv – cu o medie de 203 zile între testele pozitive.
Iar riscul de reinfectare pare să fie fost mai mare începând din mai 2021, când Delta a început să devină variantă predominantă.
Alte date din SUA, unde diferite state au început acum să urmărească și să raporteze ratele de reinfectare, susțin ideea că există un risc substanțial mai mare de reinfectare cu Delta.
În Oklahoma, care are o populație de aproximativ 3,9 milioane de locuitori, au fost raportate 5.229 de reinfectări în septembrie (echivalentul unei rate de reinfecție de 1.152 la 100.000 de oameni), iar reinfectările au crescut cu 350% din luna mai.
Cercetarea, publicată în The Lancet Microbe, sugerează că reinfectările vor deveni din ce în ce mai frecvente pe măsură ce imunitatea scade, în special atunci când numărul de cazuri este ridicat.
„Dacă nu avem niciun control al infectărilor, nimeni nu poartă mască și nu respectă distanțarea și nu vaccinăm, ar trebui să ne așteptăm la reinfectare după o perioadă de trei luni până la cinci ani”, a spus profesorul Jeffrey Townsend de la universitatea Yale.
„Dacă nu te-ai vaccinat, ar trebui să faci acest lucru și, dacă ai fost infectat, ar trebui să te vaccinezi oricum, deoarece acest lucru va prelungi durata protecției”, în fața virusului, a adăugat el.