Ministerul Educației anunță că 16.168 de preşcolari şi elevi şi 5.590 angajaţi din învăţământ au fost confirmaţi cu COVID-19, de la începerea anului școlar.
Sursa citată arată că, în urma centralizării raportărilor din unităţile de învăţământ preuniversitar, miercuri, situaţia epidemiologică este următoarea:
* Preşcolari/elevi confirmaţi COVID-19: 16.168;
* Angajaţi din învăţământ confirmaţi COVID-19: 5.590 de persoane;
* Unităţi cu activitatea faţă în faţă suspendată integral ca urmare a aplicării art. 3 alin. 2 din ordinul comun (solicitare a unităţii şi aprobare ISJ/ISMB): 563;
* Unităţi de învăţământ integral în sistem online în urma aplicării art. 6 alin. 2 din ordinul comun (cel puţin 50% din nr. de clase suspendate): 123;
* Unităţi de învăţământ integral în sistem online în urma aplicării art. 6 alin. 9 din ordinul comun (ancheta DSP, hotărâre CJSU): 202;
* Unităţi de învăţământ cu activitatea faţă în faţă, dar care au cel puţin o clasă/grupă în sistem online: 3.958;
* Număr de copii/elevi care studiază online-indiferent de cauză: 587.434 (aproximativ 20% din numărul total de elevi şi preşcolari din sistemul de învăţământ).