duminică, noiembrie 17, 2024

Ultima ora

Sport

Peste 4,9 milioane de oameni din întreaga lume au murit până acum de Covid

Pandemia de coronavirus a provocat moartea a cel puţin 4.910.200 de oameni în întreaga lume de la data la care biroul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) din China a raportat apariţia bolii, la sfârşitul lunii decembrie 2019.

Peste 241.485.380 de cazuri de infectare au fost diagnosticate oficial de la începutul epidemiei.

Marea majoritate a pacienţilor se recuperează, însă o parte încă slab evaluată prezintă simptome după săptămâni sau chiar luni de la infectare, conform Agerpres care citează AFP.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cifrele se bazează pe bilanţuri comunicate zilnic de autorităţile sanitare din fiecare stat. Acestea exclud reviziunile realizate ulterior de anumite organisme statistice, care constată un număr mult mai mare de decese.

OMS estimează chiar că, luând în calcul supramortalitatea direct şi indirect asociată COVID-19, bilanţul pandemiei ar putea fi de două până la trei ori mai ridicat comparativ cu cel înregistrat oficial. O parte importantă din cazurile mai puţin grave sau asimptomatice rămân nedetectate, în pofida intensificării depistării în numeroase ţări.

Marţi, la nivel mondial au fost înregistrate 8.151 noi cazuri de deces şi 446.565 noi cazuri de infectare. Ţările care au înregistrat cele mai multe cazuri noi de deces potrivit celor mai mai recente bilanţuri ale lor sunt Statele Unite, cu 1.850 de noi cazuri de deces, Rusia (1.028) şi România (574).

Statele Unite sunt ţara cea mai afectată atât din punct de vedere al numărului de morţi, cât şi al cazurilor de infectare, cu 728.296 de decese la 45.139.222 de cazuri înregistrate, potrivit bilanţului realizat de Universitatea Johns Hopkins.

După Statele Unite, cele mai afectate ţări sunt: Brazilia, cu 603.855 de decese şi 21.664.879 de cazuri, India, cu 452.651 decese (34.108.996 de cazuri), Mexic, cu 284.925 de decese (3.762.689 cazuri) şi Rusia, cu 226.353 de decese (8.094.825 de cazuri).

Dintre ţările cele mai afectate, Peru are cel mai mare număr de decese în raport cu populaţia sa, cu 606 decese la 100.000 de locuitori, urmată de Bosnia (342), Macedonia de Nord (335), Muntenegru (325), Bulgaria (324) şi Ungaria (315).

America Latină şi Caraibe totalizau miercuri, la 10:00 GMT, 1.510.677 decese pentru 45.584.886 de cazuri, Europa 1.360.253 decese (71.417.589 de cazuri), Asia 858.480 de decese (55.229.718 de cazuri), Statele Unite şi Canada 756.899 de decese (46.826.839 de cazuri), Africa 216.004 decese (8.446.734 de cazuri), Orientul Mijlociu 205.309 decese (13.747.712 cazuri) şi Oceania 2.578 de decese (231.904 cazuri).

Acest bilanţ a fost realizat pe baza datelor colectate de birourile AFP de la autorităţile naţionale competente şi a informaţiilor OMS. Ca urmare a corecţiilor realizate de autorităţi sau a publicării tardive a datelor, cifrele referitoare la creşterea numărului de cazuri în 24 de ore pot să nu corespundă exact celor publicate cu o zi înainte. 

Politica