Prima parcare modulară din Slatina începe să prindă contur. Momentan a fost montată structura metalică, iar stătinenii din zona Vacanța se vor putea bucura de 75 de locuri de parcare la finalizarea construcției. Reprezentanții Direcției Administrarea Străzilor și Iluminat Public (DASIP), din subordinea Primăriei Slatina, au precizat că parcarea modulară, prima de acest gen din Slatina, va fi gata până la finalul acestui an.
„Parcările modulare propuse în planul de investiții vor fi finalizate în doi ani. Acum se lucrează la parcările de pe strada Păcii și strada Teiului. La parcarea modulară de pe strada Păcii, din spatele Bibliotecii Județene, a început montarea structurii metalice, lucrările vor fi gata până la finalul anului. O să începem lucrările pe Aleea Lalelelor, iar celelalte obiective vor fi demarate anul viitor, după ce finalizăm devierile de rețele din zonele respective”, au precizat reprezentanții DASIP.
În programul de investiții, Primăria Slatina a prevăzut construirea a 10 parcări modulare, cu 551 de locuri de parcare, după cum urmează: zona strada Textilistului bl G9 – 25 locuri parcare, zona Strada Teiului, bl 2 – 25 locuri, zona Aleea Rozelor, bl GA 23 – 63 locuri de parcare, zona Aleea Rozelor, bl FB20 – 25 locuri, zona Aleea Lalelelor, bl FA 13 AG – 50 de locuri, zona Aleea Lalelelor, bl. FB 7 – 88 locuri de parcare, zona strada Centura Basarabilor, parc G6 – 75 locuri de parcare, zona strada Crișan, cămin Slatex – 100 locuri de parcare, zona strada Păcii, bl 1 – bl 3 – 75 locuri de parcare, zona Steaua – strada Văilor, bl 5 – strada Ecaterina Teodoriu, bl 30 – 25 locuri de parcare, conform gazetaoltului.ro
sursa foto: gazetaoltului.ro