miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Dolj. Un tractor a intrat într-un stâlp de electricitate

Un bărbat de 63 de ani, din localitatea Giubega, s-a ales cu dosar penal pentru comiterea de infracțiuni rutiere după ce a pierdut controlul volanului și a intrat cu tractorul în trei copaci și un stâlp de electricitate. În urma incidentului au rezultat doar pagube materiale.

,,În cursul acestei zile, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Giubega au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe raza comunei Giubega a avut loc un accident de circulație.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că un bărbat de 63 de ani, din Giubega, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format din tractor și remorcă, pe strada Calea Vârtopului, din localitate, la efectuarea unui viraj la stânga, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a acroșat trei copaci și un stâlp de electricitate, aflați pe partea stângă a sensului de mers.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma evenimentului rutier, au rezultat doar pagube materiale.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar tractorul și remorca nu erau înmatriculate în circulație.

Totodată, polițiștii au identificat proprietarul ansamblului de vehicule, în persoana unui bărbat de 46 de ani, din Giubega, stabilind că acesta ar fi încredințat vehiculul bărbatului de 63 de ani, pentru a-l conduce, deși cunoștea faptul că acesta nu deține permis de conducere.

Conducătorul vehiculului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană despre care se cunoaște că nu deține permis de conducere”, potrivit IPJ Dolj.

Cercetările sunt continuate de polițiști, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet competentă.

Politica