Salariul minim brut pe economie va fi majorat la 2.550 lei, de la 1 ianuarie 2022, ceea ce reprezintă o creștere de 10,9%, față de luna decembrie 2021, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat de Ministerul Muncii.
În prezent, salariul minim pe economie a fost stabilit, în ianuarie 2021, la 2.300 de lei brut, astfel că angajații primesc un salariu minim net de 1.386 lei.
La un salariu brut de 2.550 lei, un angajat va primi un salariu net de 1.524 lei, ceea ce reprezintă o creștere netă de 138 lei.
Potrivit proiectului, la stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2022 la valoarea de 2.550 lei s-a avut în vedere o formulă de calcul care ia în considerare rata inflației de 5,0% prognozată de Comisia Națională de Strategie și prognoză, – 2,1 % creșterea reală a productivității muncii pe persoană pentru anul 2020 conform datelor EUROSTAT, creșterea câștigului mediu brut și o parte din creșterea economică prognozată 2021/2020.
„În România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată de 2.300 lei, respectiv de 2.350 lei pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare un număr de circa 1.290.000 de salariați, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 22,9% din numărul total de salariați activi – 5.670.000. De majorarea salariului minim brut garantat în plată la 2.550 lei va beneficia un număr de circa 1.970.000 de salariați, reprezentând 34,7 % din numărul total de salariați activi”, arată documentul.
Executivul estimează că impactul macroeconomic suplimentar asupra veniturilor bugetare va fi de cca. 1,8 miliarde lei în 2022, scrie economedia.ro