Oltenii au profitat din plin de situația „câinilor” și le-au dat cu terenul în cap, reușind cel mai mare scor din istoria întâlnirilor directe
CSU Craiova și-a înghesuit adversarul de la primul fluier, dar momentul care a înclinat balanța s-a petrecut în minutul 16, când Ivan a obținut penalty, Houri l-a transformat, iar Giafar, de la vizitatori a fost trimis la cabine pentru al doilea galben. Cu un om în plus, oltenii au zburdat pe teren. Iar în partea a doua a fost măcel la poarta lui Iliev. Ivan, Cîmpanu, Căpățână și Markovic au marcat pentru cea mai consistentă victorie a oltenilor contra rivalei din București, din istorie. În urma succesului, CSU Craiova a urcat pe locul 7, la un punct de locurile de play-off.
Așadar, CSU Craiova – Dinamo București 5-0! Este cea mai mare diferență de scor între o echipă din Bănie și gruparea din Ștefan cel Mare în istoria fotbalului românesc. De altfel, până în acest moment, Craiova nu a bătut vreodată Dinamo la patru goluri diferență.
Mihai Rotaru nu s-a săturat însă de goluri și a declarat la ProX: „Voiam să mai înscriem. Am ratat la fel de mult cum am ratat cu Rapidul, cu Sepsi, cu Botoșaniul. Pare asta o meteahnă a noastră, ratăm foarte mult. A fost cea mai frumoasă atmosferă de după pandemie și una dintre cele mai frumoase atmosfere după revenirea Științei pe prima scenă. A fost fantastic, în afară de peluză a cântat și tribuna a doua, fanii au aplaudat, au cântat împreună. A fost o atmosferă ca pe vremuri, de meci mare”.
Sorin Cârțu a lăudat și el echipa pe care o prezidează: „Se mai vorbește la 5-0?! Galop de sănătate, inspirație totală. Putea să fie și mai mare rezultatul. Dar nu trebuie să supralicităm, a fost 11 contra 10, era normal într-un fel să câștigăm.
E reconfortant. Am pierdut multe puncte aiurea până acum. Ne bucurăm de rezultat și pe urmă vedem ce se întâmplă duminică, la meciul cu FCU. Cu Dinamo mereu e un meci special, e bine că băieții au transformat meciul într-o sărbătoare. I-am mai bătut și pe la Severin cu 4-0, aici 5, e bine. Era evidentă victoria, decalajul de forțe era și în 11 la 11. Au mers multe pentru noi azi, s-au legat. I-a responsabilizat la pauză Laurențiu, au intrat mult mai hotărâți în repriza a doua”.
Reghe a rămas însă cu picioarele pe pământ, punând victoria categorică pe slăbiciunile vizibile ale adversarului: „Sincer, mă așteptam la un meci foarte greu. Mă gândeam că joacă cu Universitatea Craiova și că se mobilizează altfel la un astfel de meci. I-am împins să facă anumite greșeli, am avut și foarte multe ocazii, din păcate nu le-am fructificat. Le-am spus și la pauză, se joacă prea mult cu ocaziile. În anumite meciuri s-ar putea ca fotbalul să ne pedepsească. Avem un lot foarte valoros. Eu vreau să îi mențin pe toți la un nivel foarte ridicat. Antrenamentele pe care le facem sunt intense. Eu îi introduc doar pe cei care sunt în formă. Pe mine mă interesează să ajung cât mai repede pe locurile din față. Nu cred că ar trebui să conteze altceva, în afara punctelor. V-am spus, am prins Dinamo într-un moment dificil. Au probleme, se întâmplă ceva în mijlocul lor.
Nu este treaba mea să vorbesc despre asta, dar sunt sigur că oamenii care iubesc echipa vor veni aproape”, a spus Reghecampf, la Look Sport+.
CSU Craiova – Dinamo București 5-0
A marcat: L.Houri 18 (pen), Ivan 52, Cîmpanu 58, Căpățână 62, Markovic 90+1
CSU Craiova: Pigliacelli – Conte (54 Căpățână), Găman, Screciu (46 M. Constantin), Vătăjelu – Houri, Crețu (46 Cîmpanu), Nistor – Gustavo (74 Ivanov), Ivan, Baiaram (46 Markovic). Antrenor: Laurențiu Reghecampf.
Dinamo: Iliev – Giafer, Popa, Dudea, R. Grigore, S. Filip – Sorescu, Itu, C. Matei, Moldoveanu (74 Bani) – Ivanovski. Antrenor: Colceag.
Arbitru: C. Popa.
Eliminat: Giafar 16
Foto: sursa Fb ucv1948.ro