marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Olt. Sute de amenzi au dat polițiștii olteni

Polițiștii din județul Olt au desfășurat weekend-ul acesta mai multe acțiuni, atât de prevenire în contextul pandemiei, cât și în privința infracțiunilor rutiere.

Astfel, au fost verificate zonele aglomerate, centrele comerciale dar şi mijloacele de transport în comun. Oamenii legii au aplicat amenzi în valoare de aproape 10.000 de lei, celor care nu respectau regulile impuse de pandemia de Covid.

“La activităţile de verificare desfășurate au participat peste 300 de forţe de ordine, fiind verificate 119 societăți comerciale, precum şi 133 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 2.500 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 156 de sancţiuni contravenţionale, în valoarea totală de 9.800 de lei, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală”, conform IPJ Olt.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Polițiștii au efectuat și acțiuni cu privire la infracțiunile rutiere. Au fost depistate doua persoane care conduceau sub influența băuturilor alcoolice. Este vorba despre un bărbat de 49 de ani din comuna Cilieni și de o femeie de 25 ani, din comuna Osica de Sus.

„Polițiști din cadrul Poliției orașului Corabia au depistat pe strada Șoseaua Vișinei, din comuna Cilieni, un bărbat, în vârstă de 49 ani, din localitate, în timp ce conducea o autoutilitară, având o concentrație alcoolică de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Tot la data de 25 septembrie a.c, ora 23:15, pe strada Vrionis, din comuna Fălcoiu polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Osica de Sus au depistat un tânăr, în vârstă de 25 ani, din comuna Osica de Sus, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și de această dată a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, au mai adăugat reprezentanții IPJ Olt.

Politica