luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Peste 1.000 de copii confirmați pozitiv cu Covid în prima săptămână de școală

604 de persoane care lucrează în învăţământ și peste 1.000 de copii au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19 în prima săptămână de şcoală, a declarat, sâmbătă, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

„Pe parcursul primei săptămâni, conform datelor culese de Ministerul Educaţiei din unităţile şcolare, prin intermediul inspectoratelor şcolare, un număr de 1.091 de copii au fost confirmaţi pozitiv cu COVID -19. Ca urmare, s-a suspendat activitatea faţă în faţă în 795 de clase sau grupe de învăţământ preşcolar, ceea ce a mărit cumva numărul elevilor aflaţi în situaţia de a învăţa la distanţă”, a declarat Sorin Ion într-o conferinţă de presă.

Tot în prima săptămână, a precizat el, Ministerul Educaţiei a identificat şi 604 de persoane infectate care lucrează în învăţământ – personal didactic, didactic auxiliar, nedidactic.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Pentru săptămâna viitoare, la nivelul zilei de vineri – data de referinţă pentru stabilirea scenariilor – sunt în continuare un număr redus de localităţi cu peste 6 la mie – sunt 13 – prin urmare numărul de copii care vor învăţa în sistem online din această cauză rămâne relativ constant”, a adăugat secretarul de stat, potrivit g4media.ro

Ion a menţionat că în aceste zile se transmit teste către cabinetele medicale din instituţiile de învăţământ.

Politica