Timpul parcă s-ar fi întors acum un an când oamenii nu se vaccinau și autoritățile nu erau pregătite. Cazurile cresc de la zi la zi, astfel că Bănia a ajuns la 2,39 rata de infectare, iar la nivelul județului Dolj 1,7. O săptămână a trecut de când școala a început și zeci de copii s-au infectat cu noul coronavirus.
O privire optimistă se poate îndrepta doar către Bechet, acolo unde cazurile au scăzut. Orașul a ajuns de la peste 8 incidența la 5,39. Ei bine, nu putem spune asta și despre celelalte localități care s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie. 13 localități sunt în scenariul galben, iar alte 7 sunt în scenariul roșu.
La nivel național sunt peste 3 800 de cazuri noi de infectare și 58 de decese. Valeriu Gheorghiță a precizat în urmă cu câteva zile că luna octombrie va fi punctul critic al valului 4 când se vor înregistra aproape 15 000 de cazuri zilnic.