joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

„E timpul să batem Steaua!”. Mesajul patronului pentru Adi Mutu!

Sâmbătă, pe Oblemenco, se anunță atmosferă ca în vremurile bune: FCU Craiova înfruntă FCSB. Vestea bună primită de staff înaintea derby-ului

FCU Craiova – FCSB poate fi ultimul meci al lui Adrian Mutu pe banca tehnică a formației oltene. Asta chiar dacă, în urmă cu câteva zile, când au apărut zvonurile că Mircea Rednic ar prelua echipa, clubul dădea asigurări că postul antrenorului nu este în pericol.
„Ca urmare a zvonurilor apărute în presă, în privința demiterii antrenorului Adrian Mutu, clubul nostru face următoarele precizări:
Conducerea clubului nu a discutat și nu a contactat niciun antrenor în vederea înlocuirii lui Adrian Mutu;
Conducerea clubului acordă în continuare încredere totală antrenorului Adrian Mutu și staff-ului său;
Soarta staff-ului tehnic nu depinde de rezultatul meciului cu FCSB, dar nici de cel cu CSU!
Facem apel la răbdare și calmitate în privința rezultatelor. Este nevoie de timp ca jocul să dea roade, iar rezultatele să apară. Suntem un club ce a fost nimicit de două ori – o dată în 2011 și o dată în 2014.
Nu se poate face primăvară după 8 etape, dar nici îngheț. Mai sunt multe meciuri de disputat și, cu siguranță, echipa va intra pe o pantă ascendentă”, preciza comunicatul clubului de la începutul săptămânii.
Întărit chiar și de Mititelu jr, într-o intervenție la radio: „Dacă l-am demite pe Adrian, ne-am întoarce la o veche meteahnă a fotbalului românesc, de a schimba antrenorul la începutul unui proiect. Nu mă interesa ca Adi Mutu să aibă 15 puncte după opt etape, iar în etapa 30 să aibă 20. 
Pe mine mă interesează finalul acestui proiect. Mutu are contract pe doi ani și are încrederea noastră totală. Avem interese comune. El să ajungă mare antrenor, eu de a rămâne în Liga 1 și a face performanță. Dacă nu reușim, ambii avem de pierdut. Mai avem timp să redresăm situația”.
Nu ar fi însă prima oară când echipa lui Mititelu dă asigurări pe toate canalele că antrenorul rămâne, iar imediat după un eșec îl schimbă. Ba, mai mult, Napoli a fost înlocuit ultima oară după 5-0 cu Rapid, chiar dacă patronul susținea atunci că nu se pune problema unei modificări la nivelul băncii tehnice, în ciuda zvonurilor apărute în presa locală.
„Etapa următoare întâlnim o echipă foarte puternică, dar nu e Real Madrid. Vine, într-adevăr, după un joc spectaculos în care a bătut cu 6-0, datorită unor conjuncturi. A fost un cartonaș roșu primit nemeritat de Dinamo. În fine, nu comentez eu meciul celor de la FCSB, de fapt, Steaua. Eu îi spun Steaua chiar dacă mă amendează CNA. Cu toate că jocul nu este așa cum ne dorim, echipa e într-o scădere de la etapă la etapă, avem puterea să facem un meci bun cu Steaua. 
E timpul să batem Steaua sâmbătă”, a fost mesajul de luptă al patronului FCU Craiova.
Singurul aspect pozitiv pentru olteni înainte de meci este că revine argentinianul Bauza, jucător adus din B, de la Miercurea Ciuc, dar care pare că s-ar fi adaptat la nivelul primei ligi. Sud-americanul a fost omul meciului în victoria cu Dinamo de pe Oblemenco.

Politica