sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Ultima ora

Sport

Valeriu Gheorghiță: Este evident că în perioada următoare numărul de cazuri de COVID-19 în rândul copiilor va crește

Valeriu Gheorghiță a vorbit despre situația vaccinării copiilor în contextul începerii noului an școlar. Coordonatorul campaniei de vaccinare spune că doar 15% dintre copii și tineri s-au vaccinat anti-COVID, ceea ce este „clar insuficient”. 

”Avem aproximativ 200 de mii de copii și adolescenți, între 12 și 19 ani care au primit cel puțin o doză de vaccin. Raportat la numărul de copii eligibili, vorbim de aproape 15% procent de acoperire vaccinală cu cel puțin o doză.

M-am uitat pe ultimele 30 de zile la persoanele vaccinate cu prima doză de Pfizer. Sunt vaccinați 69.000 de oameni cu prima doză în ultimele 30 de zile, aproape 25% dintre aceștia sunt copii cu vârsta cuprinsă între 12 și 19 ani, 55% din acest grup de 12-19 ani fiind copii între 12 și 15 ani. Am observat o creștere progresivă a tinerilor și a copiilor care se vaccinează în această perioadă, chiar comparativ cu adulții care au ales să se vaccineze cu Pfizer.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Noi trebuie să ne raportăm la tipul de vaccin care este recomandat acestei grupe de vârstă, de la 12 până la 18 ani. Știm că avem două vaccinuri autorizate Pfizer și Moderna. Însă este clar insuficient. Dacă ne uităm la țările din vestul Europei, unde peste 50% din copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani au primit cel puțin o doză de vaccin, este clar că este insuficient în momentul de față.

Sigur că vaccinarea în cazul tinerilor, în cazul celor mici, nu este neapărat soluția infailibilă care blochează transmiterea și care reduce la zero riscul de infecție, însă este modalitatea prin care noi pregătim răspunsul imun al copilului, încât atunci când intră în contact cu virusul să fie deja pregătit, și în cazul în care face această infecție, să facă o formă ușoară, pentru că totuși avem copii care sunt în evidență cu afecțiuni cronice, și cea mai mare problemă în momentul de față este obezitatea care se asociază cu un risc crescut de boală severă. De asemenea, vorbim de diabet, de bolile pulmonare, bolile cardiovasculare, neurologice, bolile renale, toate sunt inclusiv prezente la copii. Și aici, recomandarea este foarte clară, ca cei vulnerabili din această grupă de vârstă să se vaccineze. De asemenea, părinții, bunicii cu boli cronice care stau la aceeași adresă, trebuie să se vaccineze, pentru că în felul acesta protejăm apariția cazurilor secundare și a formelor severe”, a spus Valeriu Gheorghiță, luni seara, la Digi24.

Medicul îndeamnă mai ales părinții și bunicii să se vaccineze, „pentru că în felul acesta se evită apariția cazurilor secundare și a formelor severe”.

”Este evident că în perioada următoare numărul de cazuri de COVID-19 în rândul copiilor va crește. De asemenea, va crește numărul de copii internați în spital, inclusiv în terapie intensivă. Este o realitate pe care o vedem în toate țările în care au început activitățile de învățământ cu prezență fizică, inclusiv în SUA. Este clar că varianta Delta se răspândește foarte ușor în momentul de față, la nivel populațional, cu atât mai mult într-o populație nevaccinată, cum sunt copiii, unde vorbim de colectivități mari, în care toate bolile respiratorii, începând de la viroze obișnuite, bolile copilăriei, toate se răspândesc foarte ușor în colectivitate și generează focare mari de îmbolnăvire.

Practic, în momentul de față, cele două mijloace prin care noi putem limita numărul de cazuri sunt, pe de o parte respectarea măsurilor de prevenție – masca, distanțarea, igiena, aerisirea claselor, dar, foarte important este vaccinarea în mod deosebit a adulților. Și mesajul este către adulți – să se vaccineze, să respecte măsurile de prevenție și în felul acesta noi evităm de fapt acele cazuri severe, internările și decesele, ceea ce ne interesează foarte mult”, a mai declarat medicul.

Politica