În Grecia, angajații din sistemul public și privat care nu au fost imunizați sunt obligați să se testeze săptămânal sau chiar de două ori pe săptămână.
Testarea de două ori pe săptămână se face în cazul persoanelor nevaccinate care lucrează în mediul academic, turism, restaurante, cafenele, baruri și în domeniul divertismentului, precum și în cazul elevilor și studenților.
Măsurile se vor aplica până la 31 martie și sunt parte a eforturilor autorităților elene de a crește rata de vaccinare.
Prețul unui test este de 10 euro, iar testarea se va face în facilități private, costurile fiind suportate de fiecare persoană în parte. Doar elevii și studenții sunt eligibili pentru testarea gratuită. Minorii nevaccinați din școlile care s-au redeschis luni vor primi truse de testare distribuite pe cheltuiala Guvernului.
Persoanele nevaccinate vor putea merge la film în interior, la teatru, muzeu și săli de sport numai cu dovada unui test rapid negativ efectuat cu 48 de ore mai devreme.
De asemenea, măștile vor fi obligatorii pentru toată lumea în spațiile publice interioare și în zonele aglomerate în aer liber.
Dovada vaccinării, a trecerii prin boală sau a unui test rapid negativ în ultimele 48 de ore va fi necesară pentru călătoriile cu avionul, trenul, barca sau autobuzul pe distanțe lungi pentru oricine are vârsta de peste 12 ani.
Aproximativ 56% din populația Greciei a fost vaccinată complet, scrie libertatea.ro