Covid-19. Carantină de noapte, zilnic, în Bechet

Grosu Claudia

Cazurile de COVID-19 cresc alarmant în Bechet unde rata de infectare este de 7,95 persoane la mia de locuitori. Astfel, pentru locuitorii acestui oraș se aplică următoarele reguli: se interzice circulația persoanelor in afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00-05.00, se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 05.00-18.00. Aceste măsuri se aplică în perioada 10-23 septembrie 2021.

Localitatea Bârca a trecut de 3 cazuri la mia de locuitori, iar în situație asemănătoare se va afla și Vârtop și Radovan a căror incidență este de 2,96, respectiv 2,30.

Municipiul Craiova are rata de infectare de 0,88, iar pe întreg județul Dolj sunt 0,72 infectări la mia de locuitori.

author avatar
Grosu Claudia
Distribuie acest articol