vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Un polițist din Gorj a fost prins cu alcoolemie mare la volan

Un gorjean, polițist în cadrul Serviciului Circulație Rutieră, a fost prins pe picior greșit chiar de colegii săi. Acesta a fost depistat cu o alcoolemie de 0,32 mg/l la volan, iar ca pedeapsă bărbatul s-a ales cu întocmirea tuturor documentele necesare sesizării comisiei de disciplină, cu propunerea celei mai aspre măsuri, în acest sens.

,,Un polițist local din cadrul Serviciului Circulație Rutieră a fost depistat astăzi, în timpul serviciului, având o alcoolemie de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliția Locală Târgu Jiu nu tolerează astfel de abateri, astfel încât au fost întocmite toate documentele necesare sesizării comisiei de disciplină, cu propunerea celei mai aspre măsuri, în acest sens”, potrivit poliției locale.

Primarul Marcel Laurențiu Romanescu a declarat că „tocmai am fost anunțat de conducerea Poliției Locale că unul dintre angajații instituției respective a fost surprins, în timpul serviciului, cu o alcoolemie de 0,32 mg/l. Este o abatere disciplinară gravă, pe care nu o pot tolera. Comisia de disciplină va decide soarta polițistului și se va merge pe cea mai aspră măsură! Comportament nedemn pentru angajatul unei instituții care s-a schimbat foarte mult în ultima perioadă și a început să capete o imagine mult mai bună. Este o situație gravă și sper sa fie și ultima”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica