Plecată de peste patru ani în Anglia unde a absolvit cu brio cursurile de până acum, Sarah Ștefania, o tânără de 19 ani, din Craiova, nu a uitat să-și iubească țara. Așa că și-a prezentat „sufletul” acasă, duminică, la Casa Universitarilor, unde a avut loc lansarea cărții ei „Jurnalul unui soare”.
Lansarea cărții a avut loc într-un cadru intim, la eveniment participând familia, foarte mulți prieteni și cunoscuți, dar și foști profesori. „Jurnalul unui soare” este scris de o tânără viitoare studentă la medicină și pasionată de scris care spune că în acest volum a încercat sa exprime un mix de notițe și poezii pe care le-a însemnat de-a lungul copilăriei ei. Pe întreg parcursul cărții cititorul poate descoperi cuvintele unei fetițe inocente care vede lumea cu naivitate și în același timp cu pragmatism.
Totul a început în pandemie, povestește tânăra cu foarte mult drag. Se spune că dacă vrei să faci ceva care să rămână și după ce mori trebuie să scrii o carte sau să faci ceva ce merită scris. Ei bine, Sarah a reușit să stârnească la lansarea cărții ei nu doar lacrimi de bucurie și nostalgie, ci și o emoție pură care era aproape palpabilă.
Tânăra scriitoare a fost lăudată de profesori universitari și de poeți și a declarat pentru „Jurnalul Olteniei” că și-ar mai dori să publice însă nu poate promite nimic.
„O să vedeți acolo o ușoară autocritică, o notă comică, o analiză când blândă când dură a copilului de la 12 ani. După ce pendulăm așa în gândurile unui copil inocent, pătrundem și pe tărâmurile stihurilor. Sarah e foarte complexă! Este un suflețel atât de fragil și sensibil, dar în același timp foarte ferm”, afirmă fosta dirigintă a tinerei.
„Pur și simplu este o personalitate explozivă. Sarah și-a canalizat toate aceste energii într-o carte pe care abia aștept s-o citesc, desigur cu dedicație. N-aș fi ratat pentru nimic în lume această lansare”, a spus Tudor, fost profesor al autoarei. „Sarah îmi aduce foarte mult aminte de mama mea. Ea este o minune! Nu există cuvinte suficiente care să descrie o minune”, a spus mătușa ei vizibil emoționată.
Cine este Sarah?
M-am mutat la 15 ani în Anglia unde am avut privilegiul și oarecum norocul de a avea ajutor financiar și moral din partea părinților mei care m-au încurajat mereu să-mi depășesc condiția. După ce am terminat clasa a 8-a am accesat un colegiu internațional și mi-am zis «ce-ar fi dacă aș face și asta?». Ei m-au susținut tot timpul și mă bucur că am avut noroc să am astfel de părinți. Sunt viitoare studentă la medicină și știu că n-are legătură cu scrisul însă medicina este o artă.
De când a luat naștere pasiunea pentru scris?
De mică am citit. Bunicul meu este scriitor, bunica mea a fost învățătoare, mami a cochetat cu un roman, tati este avocat deci evident că are cărți peste cărți. Eu am citit din copilărie așa că a trebuit la un moment dat să și scriu, oarecum să-mi exteriorizez toată această mare de cunoaștere. Hârtia este cel mai pur, cel mai nevinovat și copilăresc mod de a-ți expune amintirile.
Cine ți-a fost sursă de inspirație?
Copilăria mi-a fost cea mai mare sursă de inspirație. Cu ocazia pandemiei când am stat în casă și am citit non stop, aproape 100 de pagini pe zi, mi-am dat seama că am nevoie de lectură nouă și atunci am zis că hai să mă citesc pe mine. Mi-am luat toate caietele din clasele 5-8 și am încercat să conturez toate scrierile mele de atunci în ceva frumos pentru cititor. Pe scurt, universul în sine mi-a fost sursă de inspirație, dar și eu în încercarea de a-mi depăși constant condiția. Trebuie să-i menționez și pe părinți și bunici, rudele pe care nu am mai apucat să le întâlnesc, oamenii care în sinea lor sunt un soare. Eu am început din a fi un fascicul de lumină, o rază și într-o bună zi poate că o să ajung și eu un soare.
Ce obstacole ai întâmpinat?
Cel mai mare obstacol cred că a fost vocabularul deoarece nu a fost de la început unul foarte vast. A trebuit să citesc, să mă documentez deoarece vorbind mai mult engleză decât română mai uitam din cuvinte.
Cine te-a susținut cel mai mult?
Prietenii m-au susținut și m-au ajutat, erau lângă mine atunci când mă duceam la ei și plângeam, părinții prin ajutorul financiar și moral. Am avut grijă să-i ascult de fiecare dată și chiar dacă de cele mai multe ori am făcut tot cu am vrut eu, tot am ajuns la un rezultat bun.
Ce sfat ai pentru toți cei care vor să-ți calce pe urme?
După cum am spus și la lansare, trebuie să învățăm să ne iubim, să ne respectăm pentru că doar în acest fel putem primi respectul celorlalți. Trebuie să avem curaj să ne exprimăm liber tot ceea ce gândim. Și ce dacă se supără cineva pe tine? Ești un soare!
