O slătineancă de 33 de ani, casieră la o sală de joc din municipiu, s-a ales cu un an și șase luni de închisoare cu suspendare, dar și cu muncă în folosul comunității, după ce ar fi sustras aproximativ 60.000 de lei din încasări și i-ar fi jucat la aparate.
Tânăra ar fi folosit toți banii pe care îi încasase în ziua respectivă și i-ar fi folosit pentru a juca la aparatul tip slot-machine din cadrul sălii de noroc în care lucra. Conform sentinței emise de Judecătoria Slatina, suma preluată din casă fst de 55,964 de lei, însă vinovata și-a asumat că va înapoi banii luați. Mai mult, tânăra a motivat că a recurs la acest gest din cauz unei tulburări, relatează reporter24.info.
Tânăra a reuşit să restituie societăţii doar 5.700 de lei din suma pe care o preluase şi nu a mai dat pe la sala de jocuri de la evenimentul cu pricina.
„Martora A.E., manager local al (societăţii – n.red.), a arătat că inculpata nu s-a mai prezentat la sediul societății în vederea achitării restului de prejudiciu cauzat. Aceasta a mai precizat că în cursul lunilor mai și iulie, cu ocazia calculării drepturilor salariale cuvenite inculpatei, s-a constatat că acesteia îi reveneau sumele de 433 lei, respectiv 823 lei, reprezentând drepturi salariale și contravaloarea zilelor de concediu de odihnă neefectuate, sume ce au fost contabilizate în vederea achitării prejudiciului, astfel că, societatea mai are de recuperat suma de 49.008 lei”, au reţinut magistraţii.
Magistraţii Judecătoriei Slatina au hotărât să o condamne pe tânăra în vârstă de 33 de ani la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru delapidare, dar şi la muncă în folosul comunităţii, la Şcoala „Constantin Brâncoveanu” din Slatina. Totodată, ea a fost obligată la plata prejudiciului în valoare de 39.000 lei, dar şi cheltuielile judiciare în valoare de 650 lei.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, se mai arată în sursa citată.