Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat luni că în şcolile în care există cabinete medicale, medici şi dotare corespunzătoare vor putea fi organizate centre de vaccinare iar celelalte vor putea solicita o caravană mobilă, prin mobilizarea unei echipe de la centrele de vaccinare.
„Deja au fost, împreună cu Ministerul Educaţiei, nominalizate persoane de contact în fiecare şcoală care iau legătura, pe de o parte, cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică şi implicit ai centrelor de vaccinare, pe de altă parte, cu clasele şi cu părinţii, tocmai pentru a organiza campanii de informare şi pentru a pune în legătură specialiştii cu părinţii pentru a avea o informare corectă asupra beneficiilor vaccinării la copil. Pe de altă parte, referitor la vaccinarea în şcoli, avem trei tipuri de vaccinare pe care plănuim să le desfăşurăm în şcoli. Acolo unde se poate şi unde există cabinete medicale şcolare, medic şcolar şi dotare corespunzătoare, la nivelul acelor cabinete se pot organiza centre de vaccinare. Acolo unde infrastructura sau personalul nu permit organizarea, în acele cabinete se poate solicita caravană mobilă prin mobilizarea unei echipe de la centrele de vaccinare. În special în oraşe avem centre de vaccinare care au timp, nemaiavând acum atât de multă activitate, să se mobilizeze către şcoli, iar la şcolile unde există un centru de vaccinare în imediata proximitate, reprezentanţii şcolii informează şi programează copiii, părinţii şi cadrele didactice la vaccinare”, a spus ministrul la Digi 24.
Mihăilă este de părere că părinţii ar trebui să solicite unităţilor de învăţământ informaţii legate de situaţia imunizării profesorilor.
„Cred că părinţii ar trebui să ceară şcolilor situaţia profesorilor vaccinaţi şi nevaccinaţi”, a afirmat ea.