Unul dintre trotuarele construite pe grinzile podului de pe strada Ana Ipătescu, din Târgu Jiu, s-a dislocat, existând riscul prăbușirii acestuia. Primarul orașului, Marcel Romanescu, a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență pentru a lua măsuri.
Totodată, s-a dispus interzicerea circulației pietonale pe trotuarul de pe partea dreaptă în sensul de mers către comuna Dănești. De asemenea, a fost limitată viteza de circulație în zona podului la 15km/h.
Ulterior, edilul a anunțat că s-a intervenit deja pentru înlăturarea oricărui pericol în zonă și că podul va fi monitorizat pe toată perioada intervențiilor și până în momentul în care nu vor mai exista riscuri pentru pietoni.
„Am convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență în ceea ce privește situația creată la podul de pe strada Ana Ipătescu. Ca urmare a trepidațiilor produse de traficul greu, unul dintre trotuarele construite pe grinzile podului s-a dislocat, existând riscul prăbușirii acestuia. Reprezentanții municipalității și echipaje ale Poliției Locale au fost permanent la fața locului pentru a monitoriza situația. S-a intervenit deja pentru înlăturarea oricărui pericol în zonă. Podul va fi monitorizat pe toată perioada intervențiilor, până în momentul în care nu vor mai exista riscuri pentru pietoni. Comitetul a dispus elaborarea documentației tehnice pentru soluțiile ce se impun în vederea înlăturării riscurilor pentru circulația pietonală, dar și alocarea sumelor necesare intervenției și începerea demersurilor pentru obținerea fondurilor necesare de la Fondul National de Intervenție”, a spus Marcel Romanescu.








