luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Îngrijiri medicale la domiciliu pentru locuitorii comunelor Bărăști, Colonești și Tătulești

Oltenii din comunele Bărăști, Colonești și Tătulești vor beneficia, din luna august, de servicii medicale oferite direct la domiciliu prin intermediul unei platforme specializate.

Având în vedere numărul mic de spitale care își desfășoară activitatea în mediul rural și nevoia din ce în ce mai mare a cetățenilor care nu se pot deplasa în unitățile spitalicești, se evidențiază o reală necesitate pentru serviciile medicale oferite direct la domiciliu.

Astfel, prin intermediul portalului Beesers, pot fi făcute programări, începând de luna aceasta, pentru consultații și oferirea de tratament acasă la pacient.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Rezervarea acestora se poate realiza atât de către persoana care va beneficia de asistență medicală specializată, cât și de un apropiat al acesteia. Mai mult, programările consultațiilor/tratamentelor se pot efectua și de către persoanele care nu locuiesc în același oraș cu pacienții aflați în România, cum ar fi părinții sau bunicii pentru care se dorește asigurarea tratamentului specializat la domiciliu.

„În prezent, prin Beesers pot fi rezervate următoarele servicii: administrare medicamente pe cale orală, perfuzii, monitorizare parametri fiziologici, recuperare medicală (kinetoterapie, fizioterapie, masaj), injecții, recoltare analize de toate tipurile, recoltare teste Covid, îngrijire plăgi, tratamente escare, montare/schimbare sonde urinare, spălături profesionale pentru urechi, vaccin, servicii de consiliere psihologică. De asemenea, pacienții aflați sub tratament pot face o rezervare multiplă, care oferă acestora posibilitatea rezervării aceluiași serviciu de mai multe ori. În plus, utilizatorii pot achiziționa de pe site pachete de servicii (pachet de recuperare a mobilității, de recuperare post traumatică, postoperatorie, post AVC, de recuperare post Covid sau pachet pregătire intervenții medicale) cu analize de sânge incluse”, se arată într-un comunicat privind lansarea aplicației.

În scurt timp, în platformă vor putea fi rezervate consultații pentru o gamă largă de specialități precum servicii medico-sociale sau servicii de acompaniere. În cazul consultului se va ține cont de infrastructura care poate fi demobilizată și transportată la domiciliul pacientului.

„Prin Beesers îmi doresc să aduc comunității servicii medicale specializate în confortul casei într-o manieră:  predictibilă, trasabilă și monitorizabilă. Extinderea exponențială în zonele rurale oferă, în primul rând, un beneficiu persoanelor vârstnice, greu deplasabile, care din cauza distanței preferă să amâne tratamentele recomandate de medicii specialiști. Beesers aduce personalul medical la domiciliul pacientului în ziua și la ora stabilită de aceștia, de comun acord”, spune  Ovidiu Tuduruță, fondator Beesers.

Toți colaboratorii înscriși în platformă sunt acreditați de Ministerul Sănătății și au experiență semnificativă în mediul de stat sau privat. În portofoliul Beesers se regăsesc acum servicii medicale oferite de A5S Solutions, primul furnizor din județul Olt listat în platformă.

Aplicația Beesers poate fi descărcată din Google Play sau App Store, iar pentru a o accesa, utilizatorii trebuie doar să își creeze un cont sau să se conecteze cu adresa de Google/Facebook/AppleId. Mai departe pot alege din listă serviciul de care au nevoie și furnizorul dorit, având posibilitatea de a stabili ora și data prestării serviciului în cazul în care se dorește achiziția după consultarea costului. Ulterior, fiecare pacient va primi notificări pe telefon despre statusul comenzii. 

Politica