Joi seară are loc în Craiova Festivalul Voluntariatului. Evenimentul ajuns la a 4a ediţie, se va desfăşura în Piaţa Fraţii Buzeşti de la ora 19:00. Acesta are ca scop ideea de a unii tinerii cu stakeholderii locali, mai exact instituții publice și ONG-uri de tineret, urmărind stimularea participării active a tinerilor la viața socio-culturală a comunității și promovarea solidarității sociale.
În cadrul evenimentului se vor regăsi următoarele activităţi:
Stand-uri de prezentare a ONG-urilor locale; Ateliere destinate copiilor; Expoziții fotografice; Expoziții de obiecte hand made; Concerte ale unei trupe locale; Mini spectacole de dans ale unor cluburi locale; Surprise Shadow Theatre (Teatrul Umbrelor).
Evenimentul este organizat de grupul voluntarilor proiectului “Help and support 4 social equality” implementat de ANTER și finanțat prin programul Corpul European de Solidaritate, alături de tinerii Centrului Voluntariat pentru Comunitate.