miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Bogdan Lobonț, primul selecționer al noii echipe naționale Under 20

Fostul  portar al echipei naționale a României, Bogdan Lobonț, a acceptat să preia selecționata Under 20 a României. În cariera de jucător a îmbrăcat de 85 de ori tricoul României, participând și la turneele finale Euro 2000 și Euro 2008, și a activat la cluburi precum Corvinul Hunedoara, Rapid București, Ajax Amsterdam, Dinamo București, Fiorentina și AS Roma. Ca antrenor a pregătit-o pe U Cluj în sezonul 2018-2019, iar înainte a făcut parte din staff-ul lui Cosmin Contra la prima reprezentativă. S-a retras din fotbal chiar la Echipa Națională, în iunie 2018, într-un meci de pregătire cu Finlanda, la Ploiești.

„Sunt bucuros și emoționat în același timp de alegerea făcută. Am același sentiment pe care l-am avut atunci când am fost convocat pentru prima dată la echipa națională. Aștept cu nerăbdare prima acțiune, cea din septembrie, ca să ne cunoaștem. Sunt convins că împreună reușim să scoatem maximum din potențialul echipei, atât din jucători, cât și din stafful tehnic”, a declarat Bogdan Lobonț.

Recent înființata echipă națională sub 20 de ani a României va participa, începând din toamna lui 2021, într-o competiție amicală alături de selecționate puternice ale Europei. Turneul care reunește 8 selecționate U20 de pe continent a debutat în sezonul 2017-2018. Prin această competiție se oferă o experiență internațională jucătorilor care fac tranziția de la nivel U19 spre naționala de tineret.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Programul tricolorilor U20 în această toamnă, care poate suferi însă modificări în contextul evoluției pandemiei:
2 septembrie: România U20 – Portugalia U20
6 septembrie: Anglia U20 – România U20
7 octombrie: România U20 – Cehia U20
11 octombrie: Germania U20 – România U20
11 noiembrie: România U20 – Polonia U20
15 noiembrie: Italia U20 – România U20
Naționala U20 a României a fost înființată în urma deciziei Comitetului Executiv din noiembrie 2020, din dorința de a oferi continuitate tinerelor generații. România este singura țară din Europa de Est cu o selecționată la acest nivel de vârstă.

Politica