Podul de la Bucovăţ în plină reabilitare

Nica Alexandru
6 Min Read

Lucrările începute în urmă cu două săptămâni la drumul județean 552 Craiova – Cetate sunt în plin proces la acest moment. Podul de la Bucovăţ, parte a acestui proiect, este de asemenea în lucrări ample. Preşedintele Consiliului Judeţean, Cosmin Vasile, a menţionat într-o postare pe pagina de Facebook că lucrările se desfăşoară conform graficului, fiind deja montate schelele metalice, iar circulaţia rutieră se desfăşoară fără dificultăţi, alternativ, pe un singur sens.
„S-au montat schelele metalice pe podul din Bucovăț, iar lucrările se desfășoară conform graficului. Pe șantier au fost aduse mai multe utilaje și echipe de muncitori. În această perioadă, se lucrează pe pod, dar și la baza acestuia și în albia râului Jiu. Traficul se desfășoară fără dificultate, alternativ, pe un singur sens de mers, cu timpi reduși de așteptare la semafor”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean, Cosmin Vasile.
Informaţii suplimentare şi în timp real pot fi găsite pe pagina de Facebook dedicată podului de la Bucovăț.
Reamintim că în urmă cu două săptămâni au început lucrările de reabilitare a drumului județean 552 Craiova – Cetate. Conform administrației județene, cu o valoare totală de 1.150.000 de euro, inclusiv TVA, lucrările de reabilitare a podului peste râul Jiu din localitatea Bucovăț sunt parte a unui proiect mai amplu, de aproximativ 50 de milioane de euro, finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, care vizează modernizarea DJ 552 Craiova – Cetate.
Din cauza lucrărilor există mai multe restricţii de circulaţie şi rute ocolitoare.
Pentru autovehiculele cu masa cuprinsă între 3,5 și 7,5 tone, au fost stabilite 2 rute alternative de ocolire pentru perioada în care se vor desfășura lucrările de reabilitare a podului din localitatea Bucovăț:

  • varianta 1: DJ 552 – DJ 561A – DN 56 (DJ 552 – Unirea – Moțăței – intersecție DN 56 – Craiova)
  • varianta 2: DJ 552 – DJ 552A – DC 99 – DN 56 (DJ 552 – Criva – Vârvoru de Jos – Bujor – Podari – Craiova)
    În cazul autovehiculelor cu masa până la 3,5 tone, au fost propuse o serie de alternative care evită zona în care au loc lucrările:
    pentru comuna Bucovăț
  • varianta 1: DJ 552 – DJ 552A – DC 99 – DN 56 (Bucovăț – Criva – Vârvoru de Jos – Bujor – Podari – Craiova)
  • varianta 2: DJ 552E – DJ 552A – DC 99 – DN 56 (Bucovăț – Leamna de Jos – Leamna de Sus – Criva – Vârvoru de Jos – Bujor – Podari – Craiova)
    pentru comuna Caraula
  • varianta 1: DC 10 – DJ 561D – DN 56 (Caraula – Izvoare – Giubega – Craiova)
  • varianta 2: DC 10 – DJ 561G – DN 56 (Caraula – Izvoare – Galicea Mare – Craiova)
    pentru comuna Orodel
  • varianta 1: DJ 561D – DJ 552D – DJ 561D – DN 56 (Orodel – Cornu – Vârtop – Giubega – Craiova)
  • varianta 2: DC 61 – DJ 606 (Orodel – Călugărei – Carpen – Craiova)
    pentru comuna Sălcuța
  • varianta 1: DC 101 – DJ 552A – DN 56 (Plopșor – Sălcuța – Tencănău – Mârza – Mărăcinele – Perișor – Craiova)
  • varianta 2: DC 101 – DJ 552A – DC 99 – DN 56 (Plopșor – Sălcuța – Tencănău – Drăgoaia – Ciutura – Vârvoru de Jos – Bujor – Podari – Craiova)
    pentru comuna Terpezița
  • varianta 1: DJ 552 – DJ 552A – DC 99 – DN 56 (Terpezița – Lazu – Criva – Vârvoru de Jos – Bujor – Podari – Craiova)
  • varianta 2: DJ 552 – DC 101 – DJ 552A – DN 56 (Terpezița – Plopșor – Sălcuța – Tencănău – Mârza – Mărăcinele – Perișor – Craiova)
  • varianta 3: DJ 552 – DC 101 – DJ 552A – DC 99 – DN 56 (Terpezița – Plopșor – Sălcuța – Tencănău – Drăgoaia – Ciutura – Vârvoru de Jos – Bujor – Podari – Craiova)
    pentru comuna Unirea: DJ 561A – DN 56 (Unirea – Moțăței – intersecție DN 56 – Craiova)
    pentru comuna Vârtop: DJ 552D – DJ 561D – DN 56 (Vârtop – Giubega – Craiova)
    pentru comuna Vela
  • varianta 1: DC 63 – DJ 552 – DC 101 – DJ 552A – DN 56 (Vela – Plopșor – Sălcuța – Tencănău – Mârza – Mărăcinele – Perișor – Craiova)
  • varianta 2: DC 63 – DJ 552 – DC 101 – DJ 552A – DC 99 – DN 56 (Vela – Plopșor – Sălcuța – Tencănău – Drăgoaia – Ciutura – Vârvoru de Jos – Bujor – Podari – Craiova)
    pentru comuna Verbița
  • varianta 1: DJ 552 B – DJ 561A – DN 56 (Verbița – Plenița – Unirea – Moțăței – intersecție DN 56 – Craiova)
  • varianta 2: DJ 552B – DJ 561A – DC 58 – DC 10 – DJ 561D – DN 56 (Verbița – Plenița – Caraula – Izvoare – Giubega – Craiova)
  • varianta 3: DJ 552B – DJ 561A – DC 58 – DC 10 – DJ 561G – DN 56 (Verbița – Plenița – Caraula – Izvoare – Galicea Mare – Craiova)
  • varianta 4: DJ 552B – DC 61 – DJ 606 (Verbița – Călugărei – Carpen – Craiova).
Distribuie acest articol