Discuție publică în Râmnicu Vâlcea pe tema Planurilor Urbanistice Zonale

Anghel Catalin


Primăria Râmnicu Vâlcea organizează miercuri, 11 august, de la ora 11.00, la Filarmonica „Ion Dumitrescu”, o discuţie publică având drept scop stabilirea unui set minimal de condiţii necesar aprobării Planurilor Urbanistice Zonale.
Evenimentul se va desfăşura cu respectarea condiţiilor de siguranță, respectiv cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp/persoană şi cu obligativitatea purtării măştii de protecţie.
„La întâlnirea iniţiată în urma propunerii viceprimarului Andrei Gheorghiu din ultima şedinţă de Consiliu Local sunt invitaţi să participe consilieri locali, dezvoltatori imobiliari, arhitecţi, precum şi orice alte persoane interesate”, se arată într-un comunicat al Primăriei Râmnicu Vâlcea.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol