Rusia furnizează Statelor Unite mai mult petrol decât orice alt producător străin, în afară de Canada, relatează Bloomberg.
Importurile americane de produse petroliere brute și rafinate de la fostul adversar din Războiul Rece au crescut cu 23% în luna mai, până la 844.000 de barili pe zi față de luna precedentă, arată datele guvernamentale.
Mexicul a pierdut a doua poziție, livrările către SUA crescând cu mai puțin de 3%, transmite Mediafax.
Rusia a devenit o sursă favorită pentru producătorii americani de carburanți, înlocuind petrolul greu din Venezuela, supusă sancțiunilor comerciale, și din Orientul Mijlociu, unde limitările impuse de OPEC au redus transporturile.
Canada reprezintă aproape jumătate din importurile SUA, livrând aproape de cinci ori mai mult decât Rusia, arată datele.
Estimările arată că, în viitor, livrările de petrol din Rusia vor fi mai mari, sub efectul creșterii lente a producției OPEC și aliaților săi. Un alt factor de remarcat sunt prețurile mai mici față de alte surse, care vor atrage și mai multe achiziții, spun analiștii.
Președintele american Joe Biden a declarat că Rusia nu are nimic altceva în afară de petrol şi arme nucleare.
„El (Putin) conduce o economie care are arme nucleare şi zăcăminte de petrol şi nimic altceva. Nimic altceva. Economia lor este …, ce ? A opta cea mai mică din lume acum, cea mai mare din lume ? El ştie că are cu adevărat o problemă, ceea ce în opinia mea îl face chiar şi mai periculos”, a estimat preşedintele american.
Biden a făcut marţi aceste afirmații în timpul unui discurs în care a avertizat că, dacă Statele Unite vor ajunge în situaţia unui „război real” cu o „mare putere”, aceasta ar putea fi rezultatul unui atac cibernetic semnificativ asupra SUA, el subliniind ceea ce Washingtonul vede ca fiind ameninţări în creştere din partea Rusiei şi a Chinei.
Declarația lui Biden i-a nemulțumit pe oficialii de la Kremlin. Potrivit acestora, liderul de la Casa Albă nu cunoaște suficient Rusia, având în vedere că afirmațiile sale sunt departe de realitate. Totodată, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, îl acuză pe Biden că a făcut aceste remarci doar ca să impresioneze.