O nouă alertă alimentară a fost lansată în România. După ce mai multe supermarket-uri au retras din comercializare înghețata ”La strada” de căpşuni, având ca motiv faptul că aceasta conținea o substanță cancerigenă, consumatorii sunt alertați în privința unor gogoși care conțin, la rândul lor, aceiași substanță deosebit de periculoasă. În ambele cazuri este vorba despre oxidul de etilenă, o substanță cancerigenă care la acest moment este interzisă în foarte multe state. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Aceștia au transmis că au primit o alertă alimentară din Franța, referitoare la aceste gogoși ce conțin substanțe interzise. Astfel, aceste produse au fost rechemate, ele nefiind sigure pentru consumatori, conform Antena 3.
Gogoși cancerigene vândute în România








