Un bărbat din Drăgășani a murit după ce a fost lovit de tren

Anghel Catalin

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Drăgășani, a murit marți dimineața după ce a fost călcat de tren. Mecanicul locomotivei a observat că victima se afla pe șine, dar nu a putut frâna în timp util pentru a evita impactul.
„Polițiștii din cadrul Poliției Transporturi Feroviare Drăgășani intervin în acest moment la un accident feroviar, soldat cu decesul unui bărbat. Din primele date s-a constatat că mecanicul de locomotivă a observat pe șinele de tren un bărbat, nu a putut să frâneze și l-a accidentat pe acesta, survenind decesul. Victimă are 50 de ani, este din Drăgășani, iar accidentul s-a petrecut în municipiul Drăgășani, la un pasaj rutier de trecere la nivel cu cale ferată, fără bariere”, informează IPJ Vâlcea.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol