sâmbătă, octombrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor avertizează: Nu călătoriți în Mykonos, Santorini, Rhodos și în alte 10 insule grecești

Insulele greceşti din sudul Mării Egee au fost marcate, joi, cu culoarea roşu închis pe harta răspândirii COVID-19 a Centrului European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC), după o creştere a numărului de infecţii.

Grupul de 13 insule include şi unele dintre cele mai populare destinaţii turistice, precum Mykonos, Santorini sau Rhodos – care împreună atrag milioane de turişti în fiecare vară.

Grecia s-a bazat pe promovarea insulelor drept locuri în care nu există cazuri de COVID („COVID-free”) pentru a atrage vizitatori în acest sezon estival. În pofida unei luni iunie care a început puternic pentru turism, incertitudinile au început să se adune cu privire la modul în care va continua şi se va încheia acest sezon turistic.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Aşteptăm să vedem cum va reacţiona piaţa turistică”, a declarat Manolis Markopoulos, preşedintele Asociaţiei hotelierilor din Rhodos, despre decizia ECDC.

Zonele colorate în roşu închis de pe harta ECDC identifică regiunile cu risc ridicat pentru infectarea cu noul coronavirus. Aceste hărţi ajută statele membre ale UE să decidă regulile sanitare de călătorie, scrie digi24.ro

Săptămâna trecută ECDC a inclus Creta, cea mai mare insulă grecească şi o altă extrem de populară destinaţie turistică, în zona de culoare roşu închis.

 

Politica