duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Ziua Imnului Naţional la Craiova


Ziua Imnului Naţional a fost sărbătorită joi şi la Craiova. Festivitatea a avut loc în Piaţa Tricolorului, lângă Teatrul Naţional şi a început la ora 9:00 cu realizarea dispozitivului pentru desfăşurarea ceremoniei. Au urmat prezentarea onorului şi întâmpinarea oficialităţilor, rugăciunea rostită de către preotul militar, dar şi un spectacol susţinut de muzica militară a garnizoanei Craiova şi în final intonarea Imnului Naţional.
Prezentz la eveniment, Prefectul judeţului Dolj, Nicuşor Roşca, a ţinut un discurs pentru elogierea acestei zile.
“Astăzi sărbătorim Ziua Imnului Național, unul dintre simbolurile naționale ce arată mândria de a fi români. 29 iulie are o valoare deosebită pentru România, pentru că ne oferă tuturor prilejul de a celebra, împreună, cu bucurie și emoție, Imnul național, „Deșteaptă-te române”! Versurile imnului sunt cele care ne îndeamnă să reflectăm la însemnătatea lor, la istoria, luptele și tradițiile noastre ca țară și cele care au mobilizat eforturile românilor de a-și îndeplini idealurile de libertate și unitate. Suntem datori să construim și să insuflăm tinerelor generații valorile prețuite și de înaintașii noștri, transmise și prin intermediul versurilor imnului, în semn de respect pentru simbolurile naționale ale statului român”a declarat Prefectul judeţului Dolj, Nicuşor Roşca.

Politica