miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Târgujienii vor să dea fotbaliști de top în Liga 1


Peste 150 de sportivi au participat la un turneu de juniori, pe stadionul municipal din Târgu Jiu. Evenimentul a fost organizat de la CS Luceafărul Târgu Jiu, iar primarul orașului s-a declarat încântat de emulația care s-a format în jurul turneului.

Marcel Romanescu spune că un astfel de eveniment va ajunge tradiție la Târgu Jiu: „De când ne dorim spectacol sportiv pe arena noastră! Iată că-l avem sub atenta organizare a celor de la CS Luceafărul Târgu Jiu, cei care au inițiat un turneu pentru juniori. Nu am stat pe gânduri și le-am fost alături, la fel de dornic de fotbal ca și dumneavoastră. Mulți sportivi (peste 150), părinți, spectatori, un spectacol în toată regula, un adevărat fenomen care arată dragostea pentru fotbal. Este genul de spectacol care va ajunge o tradiție la noi. Curând, CSM Târgu Jiu va deveni o adevărată pepinieră pentru toate cluburile din țară. Vom pregăti cei mai buni fotbaliști sub bagheta unor antrenori excepționali”, a spus edilul.

Marcel Romanescu este sigur că CSM va face performanță și că va da fotbaliști de valoare fotbalului mare din țară: „Am avut foarte mult de așteptat, a mai rămas puțin. Dar știu că CSM va face performanță și că de aici vor pleca tineri care vor face istorie în fotbalul românesc! Până atunci, ne bucurăm de spectacolul oferit de cei mici. Felicitări, CS Luceafărul!  Felicitări tuturor sportivilor pentru un turneu desăvârșit!”, a mai spus primarul din Târgu Jiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La începutul acestui an, Marcel Romanescu anunța investiții importante în infrastructura sportivă la nivelul municipiului. Edilul spunea că își dorește ca în oraș să se facă, destul de repede, o serie de baze sportive pentru antrenamentul numeroaselor grupe de copii. De acestea vor beneficia, în principal, tinerii din cadrul grupelor de fotbal de la CSM Târgu Jiu.
„Anul acesta vom avea grupe de fotbal la CSM Târgu Jiu! Drumul pe care noi, cetățenii municipiului Târgu Jiu, l-am ales, lăsând în urmă trecutul dificil, nu este ușor, dar iată că încep să se întâmple lucruri la care visăm de mult timp. Avem un club foarte puternic, cu rezultate remarcabile, iar în ultima perioadă întrebarea de pe buzele tuturor a fost „Când vom avea și fotbal?” Ei bine, acum avem certitudinea că, în curând, toți copiii iubitori ai sportului rege se vor antrena, sub supravegherea celor mai buni antrenori, cu emblema CSM Târgu Jiu pe tricouri. Avem planuri mari în acest sens! Vor urma o serie de investiții extrem de importante și sunt convins că și rezultatele vor fi pe măsură. Îmbunătățim infrastructura sportivă la nivelul municipiului Târgu Jiu, vom crea, foarte rapid, o serie de baze sportive pentru antrenamentul numeroaselor grupe de copii și ne asigurăm că tinerilor sportivi nu le va lipsi nimic”, a transmis Marcel Romanescu.

Politica