sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Cum se poate realiza în practică limitarea accesului doar pentru vaccinați la mall, restaurant sau discotecă

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, că la nivelul coaliției se discută mai multe variante de stimulare a vaccinării anti-COVID și de impunere a noilor restricții în perspectiva valului 4 al pandemiei, una dintre acestea fiind permitea accesului doar pentru persoanele vaccinate în toate spațiile publice închise neesențiale, în weekend.

Dacă se va decide aplicarea acestei măsuri, ea va intra în vigoare de la un anumit nivel al ratei de incidență COVID, pe modelul scenariilor aplicate și până acum în privința impunerii diferitelor restricții.

Măsura va viza spațiile închise precum mallurile, restaurantele, discotecile, tot ce nu este inclus în categoria serviciilor esențiale. Prin urmare, nu va include, de exemplu, supermarketurile, au explicat surse G4Media.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

„O astfel de restricție este foarte simplu de implementat. Practic, odată decizia luată, măsura se poate aplica imediat sau cel târziu de a doua zi”.

Autoritățile folosesc deja, al punctele de frontieră, o aplicație dezvoltată de STS și care va putea fi utilizată și de operatorii privați, dacă Guvernul ia o astfel de decizie.

Aceasta funcționează ca orice altă aplicație de pe telefon sau de pe tabletă. Practic, la intrarea în mall sau în restaurant, un angajat al firmei de pază sau al respectivului comerciant își va instala pe telefon aplicația. Când sosește un client, acesta trebuie să aibă certificatul verde digital (utilizat pentru călătoriile în UE) descărcat pe hârtie sau pe telefon, sau o poză cu certificatul. Acest document are un cod QR.

„Este necesar doar un simplu touch. Durează 2-3 secunde pentru fiecare persoană. Exact cum este citit codul de pe un bilet la un concert sau cum sunt scanate codurile de bare ale produselor la casa de marcat. Aplicația nu cere date ale persoanelor și nu stochează datele persoanelor”, au explicat sursele citate.

Aplicația de pe telefonul angajatului de la mall scanează codul QR de pe certificatul digital. Dacă acesta este fals, se afișează un mesaj roșu, dacă este autentic apare culoarea verde. În plus, apare și un mesaj care arată dacă e vorba de o persoană vaccinată, care a făcut un test PCR în ultimele 72 de ore sau dacă a trecut prin boală.

„Totuși, este necesar să sporească și vigilența autorităților, să fie făcute controale dese și aplicate imediat sancțiuni dacă nu se respectă măsurile, pentru că altfel nu va fi efectul scontat”, au explicat surse politice. Acestea au spus că, spre exemplu, o persoană nevaccinată ar putea să încerce să folosească un certificat al unui prieten sau rudă care au făcut vaccinul și să intre la mall chiar dacă nu are voie.

„Dacă se impune o astfel de restricție, forțele de ordine trebuie să fie permanent în teren și să verifice, să aplice sancțiuni dacă este cazul, pentru că altfel nu vom face nimic”, au mai spus aceleași surse.

Certificatele digitale pot fi descărcate de pe platforma certificat-covid.gov.ro.

Mai multe țări europene au decis deja limitarea accesului în restaurante, muzee sau chiar în mijloacele de transport doar pentru persoanele vaccinate anti-COVID.

De miercuri, 21 iulie 2021, în Franţa, cei care doresc să viziteze un muzeu ori orice alt spaţiu de cultură – cinema, teatre – în care se pot afla 50 de persoane, trebuie să deţină un paşaport sanitar. Practic, este vorba de o aplicaţie ce se poate instala pe telefonul mobil, este realizată de Executivul francez împreună cu Ministerul de Interne şi cel al Sănătăţii şi în care este repertoriată orice persoană ce a fost vaccinată ori care a fost testată negativ la Covid, ori, care s-a însănătoşit ca urmare a contactării Covid-19.

Obligația certificatului verde în restaurante, mijloace de transport, călătorii, activități sportive în Italia începe din august. Certificatul verde ar trebui să devină obligatoriu pentru marile evenimente, discoteci, târguri, congrese, restaurante și baruri în interior, dar și pentru transportul pe nave, avioane, trenuri și autocare pe distanță lungă. Va fi eliberat după o singură doză de vaccin. Totuși, de la 1 septembrie, pentru aceleași activități, acesta va fi eliberat numai dacă ciclul vaccinului, adică cele două doze, a fost finalizat. În cele din urmă, la jumătatea lunii septembrie, restricțiile vor intra în vigoare pentru toate transporturile, inclusiv autobuze și metrou.

Guvernul britanic prevede emiterea de certificate de vaccinare anti-COVID din septembrie, acestea fiind valabile pentru Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord. Certificatele vor fi necesare pentru a avea acces în baruri, restaurante şi cluburi de noapte, pentru a putea astfel controla un nou val de coronavirus.

Politica