vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

S-au stabilit centrele de concurs pentru examenul de titularizare din Gorj

Candidații înscriși la concursul național pentru ocuparea posturilor didactice, catedrelor vacante, rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2021, vor susține proba scrisă săptămâna aceasta. Pe 21 iulie, accesul candidaților în sălile de concurs se va face în intervalul orar 7.30 – 8.15, urmând ca proba scrisă să înceapă la ora 09:00.

În Gorj, candidații vor susține proba scrise în trei centre de concurs, organizate la Liceul Energetic Târgu-Jiu, Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu și Școala Gimnazială ”Gheorghe Tătărescu” Târgu-Jiu.
Candidații nu pot intra în sala de concurs cu obiecte sau materiale din următoarele categorii: genţi, poşete, ziare, reviste, cărți, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau orice alte dispozitive/mijloace care intermediază/facilitează comunicarea la distanță, precum şi alte obiecte/materiale a căror utilizare afectează desfăşurarea concursului în condiții de legalitate, echitate şi obiectivitate.

Candidaţii pot avea asupra lor dicţionare pentru disciplinele latină sau greacă veche (elină) şi planurile de conturi pentru disciplina „economic, administrativ, poştă”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Rezultatele inițiale ale concursului se vor afișa pe site-ul şi la sediul inspectoratului şcolar la data prevăzută de Calendarul mobilității personalului didactic pentru anul şcolar 2021-2022, respectiv 27 iulie 2021. Rezultatele finale vor fi afișate pe 3 august 2021.
Ministerul Educaţiei a publicat lista posturilor titularizabile în 2021. Au fost scoase la concurs atât posturile disponibile pe perioadă nedeterminată, cât şi cele pe perioadă determinată.

În Oltenia, situația posturilor titularizabile, scoase la concurs, arată că în în Mehedinți sunt 26 de locuri libere. În Gorj sunt cele mai puține, doar 15, iar în Olt 24. Cele mai multe posturi care presupun contracte pe perioadă nedeterminată sunt în București – 574, urmat de Ilfov cu 286 și Prahova cu 194.

Pentru a se titulariza, cadrele didactice trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a obţine un post ca suplinitor, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție. Însă, pe perioada stării de alertă, inspecțiile speciale la clasă și probele practice sunt suspendate.

Politica